Declarație de presă - Deputat PNL Florica Cherecheș

 •  Comunicate
385 afişări

Îndrăzniți să loviți și în persoanele cu dizabilități?

42fae4d1-4d71-40af-bb7d-68bd173bec4e

Încă o lovitură pentru oamenii care muncesc cinstit în țara asta, pentru persoanele cu dizabilități care nu vor să stea cu mâna întinsă, ci preferă să lucreze în ateliere protejate.

Ordonanța 60, emisă săptămâna trecută, modifică Legea 448, care se referă la persoanele cu handicap și obligă angajatorii cu peste 50 de salariați, care nu au 4% dintre aceștia persoane cu dizabilități, să plătească o taxa dublă la buget față de cea de până acum, fără a mai avea si alte opțiuni. Până acum, legea permitea și cumpărarea de produse și servicii de la unitățile protejate autorizate, adică operatori economici în cadrul cărora, mai bine de 30% dintre angajați sunt persoane cu dizabilități.

Această opțiune era necesară deoarece există un număr important de persoane cu dizabilități grave care nu pot fi angajate pe piața liberă a muncii, pentru că angajatorii nu au condiții și specialiști care să lucreze cu aceștia în scopul integrării la locul de muncă. Ordonanța 60 supraimpozitează angajatorii și încalcă toate principiile planificării economice și ale predictibilității, împovărând agenții economici care oricum sunt sufocați de taxe și impozite supradimensionate. De la 1 septembrie, ea va intra în vigoare, pentru că așa a decis Măria Sa, Guvernul!

Că acest guvern nu încurajează munca, ori educația corelată cu cererea pieței muncii, nu e o noutate pentru nimeni. E mai ușor să manipulezi oamenii pe care-i controlezi și care depind de fărâmiturile aruncate cu zgârcenie pentru a-și duce traiul zilnic. De ce să fii responsabil și competitiv când Statul are grijă de tine? Tot ce ți se cere e să te duci o dată la patru ani să votezi până vezi roșu înaintea ochilor!

În foamea după bani, Ministerul Muncii a desconsiderat orice propunere, cu toate că reprezentanții ONG-urilor care lucrează cu persoane cu dizabilități și ai unităților protejate autorizate care angajează astfel de persoane au oferit soluții legale pentru a rezolva anumite probleme de reglementare a activității unităților protejate, pentru a elimina abuzurile unor afaceriști interesați doar de câștig.

De asemenea, Comitetul Economic și Social a dat aviz negativ propunerii de ordonanță. Ministerul ignoră cu nonșalanță faptul că în spatele acestor unități protejate sunt angajați cu dizabilități, contracte, furnizori și angajamente de plată. Se calcă în picioare cu tupeu munca asiduă de ani de zile pentru a construi din nimic un domeniu de activitate care oferă persoanei cu dizabilități o șansă la muncă și la o viață demnă.

Disperarea mare după bani a împins guvernul dictatorial PSD să dea ordonanța fără nicio consultare sau dezbatere, mizând pe faptul că e vacanță și lumea nu e alertă. Din păcate, ca urmare a noilor reglementări, circa 2.000 de angajați ai unităților protejate, persoane cu dizabilități, vor ajunge șomeri, fiind lipsiți de dreptul de a muncii demn, după capacitatea pe care o au. Pierderile vor fi imense și nu pot fi cuantificate în bani, e vorba de mult mai mult, e vorba de speranțe risipite, de atac la demnitatea umană, de abuz și neputință.

Rușine guvernului PSD care disprețuiește astfel cetățenii mai slabi și vulnerabili, care nu vor decât să fie lăsați să muncească și tratați cu respect, pentru că sunt și ei responsabili și nu vor să fie o povară pentru familie și pentru stat!

Deputat PNL

Florica Cherecheș

11 august 2017

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe