Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cum asigură Statul siguranţa victimelor violenţei domestice? Lansarea studiului privind monitorizarea implementării ordinului de protecţie 2012-2016 şi a altor măsuri şi servicii în sprijinul victimelor

Din ce în ce mai multe victime ale violenţei în familie îndrăznesc să se adreseze instanţelor de judecată pentru a cere emiterea unui ordin de protecţie, arată rezultatele unui studiu lansat astăzi, 20 iulie 2017, de Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor (Reţeaua VIF).

Ordinul de protecţie există în legislaţia din România începând din anul 2012, ca măsură temporară de protejare a victimelor violenţei în familie împotriva săvârşirii de noi agresiuni de către un membru al familiei. Prin ordinul de protecţie emis la cererea victimei violenţei domestice, judecătorii pot impune agresorilor măsuri precum: interzicerea contactului cu victima, evacuarea din locuinţa comună, păstrarea unei distanţe minime faţă de victimă (de regulă, 150 de metri), recomandarea de a participa la programe de consiliere psihologică sau de dezalcoolizare, obligaţia de a preda armele pe care le deţine. Măsurile au caracter provizoriu, de maxim 6 luni şi pot fi prelungite prin depunerea unei noi cereri.

Între 2012 şi 2016, la instanţele de judecată s-au depus în total 15.313 de cereri de emitere a unor ordine de protecţie. Cele mai multe, aproximativ o treime, s-au înregistrat în anul 2016 (5.132 de cereri). Pe judeţe, cele mai multe cereri au fost înregistrate în Iaşi (755), Bacău (730) şi Vaslui (713) iar cele mai puţine în Caraş-Severin (79), Harghita (82) şi Călăraşi (112).
Judecătorii au admis cererile, parţial sau total, în mai puţin de jumătate dintre cazuri (43%), astfel că în perioada 2012-2016 au fost emise 6.538 de ordine de protecţie la nivel naţional.

Reclamanţii care solicită ordine de protecţie sunt în majoritatea covârşitoare a cazurilor femei (88%). Bărbaţii reprezintă 7% dintre reclamanţi, iar în 3% dintre cereri reclamanţii au fost femei şi bărbaţi (de exemplu, părinţii agresaţi de fiul major).
Durata medie a judecării dosarului s-a redus de la an la an. La începutul anului 2016 a intrat în vigoare un amendament la lege prin care instanţele de judecată sunt obligate să emită o hotărâre în termen de cel mult 72 de ore de la înregistrarea cererii. În ciuda prevederilor legale, există judeţe în care, pe parcursului anului 2016, durata medie de soluţionare a cererii a depăşit 10 zile şi anume: Arad (19 zile) Mehedinţi (16 zile) şi Giurgiu (13 zile).

Studiul cuprinde şi o cercetare asupra circumstanţelor anterioare momentului în care victimele se adresează instanţei. De obicei, în prima fază victimele violenţei în familie apelează poliţia, la numărul unic de urgenţă 112, urmată de o perioadă de strângere a probelor la dosar: certificat medico-legal, martori şi/sau dovada depunerii unei plângeri prealabile la poliţie. Între momentul comiterii violenţei şi momentul emiterii ordinului de protecţie nu există alte măsuri oferite de poliţie sau de instanţe care să ofere protecţie împotriva comiterii de noi agresiuni (aproximativ 10-14 zile). În majoritatea cazurilor victima rămâne în locuinţă cu agresorul. Posibilele refugii sunt foarte puţine, întrucât în 8 judeţe din ţară nu există adăposturi pentru victimele violenţei domestice, iar numărul de paturi la nivel naţional este mic.

Datele despre violenţa sexuală culese arată că:
- În fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie;
- La fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie;
- La fiecare 2 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată, agresată sexual sau supusă unui act sexual cu un adult din familie.

Alte date culese de la instituţiile publice şi incluse în studiu:
- Din totalul plângerilor prealabile pentru cazuri de violenţă în familie, depuse la Poliţie, aproximativ 50% sunt retrase. Un procent foarte mic (2-3% pe an) se finalizează cu rechizitoriu;
- Cazurile de omoruri:
* 2014 - 82 în familie din total 380 - 21,5% / omucideri total INML 394 cazuri
* 2015 - 99 în familie din total 395 - 25% / omucideri total INML 360 cazuri
* 2016 - 72 în familie din total 371 - 19,4% / raportul INML

Studiul a fost lansat astăzi, 20 iulie 2017, în cadrul unui eveniment public organizat în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Egalitatea de şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) şi Ambasada Spaniei la Bucureşti.

Ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Ramiro Fernandez Bachiller, a insistat asupra nevoii de a persevera în acţiunile de combatere a violenţei împotriva femeilor. 'Dorinţa de a perserva o simţim la partenerii noştri români, în rândul ONG-urilor angajate în lupta împotriva violenţei de gen, în rândul parlamentarilor, al ANES, al Poliţiei şi în acela al celorlalte instituţii implicate în această nobilă cauză.' Excelenţa sa a reinterat sprijinul deplin al Spaniei către toţi aceşti parteneri.

'Problematica violenţei de gen din România a ajuns să fie o preocupare a tuturor entităţilor internaţionale, fie că vorbim de Uniunea Europeană, de state din UE sau non-UE, fie că vorbim de ONU' - a declarat Graţiela Drăghici, secretar de stat la ANES, care a explicat, la evenimentul de lansare, că la începutul lunii iulie a acestui an a participat la reuniunea ONU privind implementarea CEDAW, - Convenţia ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor - reuniune la care a trebuit să dea explicaţii înalţilor oficiali cu privire la măsurile luate de România pentru a preveni şi combate violenţa împotriva femeilor.

'Este important ca, pe lângă legi, să existe, prin legislaţia secundară, posibilitatea de a defini norme, proceduri şi metodologii pentru o bună implementare a legii. Orice lege, oricât este de bună în abstract, nu are efectele aşteptate dacă nu are aplicabilitate, dacă nu este înţeleasă şi asumată de toţi actorii din sistem', a mai arătat Graţiela Drăghici.

Mihaela Săsărman, Preşedinta Asociaţiei Transcena, membră a Reţelei VIF, a subliniat faptul că studiul prezentat, care analizează datele culese în intervalul 2012-2016, ar trebui să constituie un argument pentru intensificarea eforturilor comune ale instituţiilor statului şi societăţii civile pentru modificarea cadrului legislativ şi finanţarea programelor şi proiectelor pentru combaterea fenomenului violenţei.

Studiul a fost realizat cu sprijinul Avon România în cadrul campaniei Respectului.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.