Comunicat de presă - PSD Cluj

 •  Comunicate
30 afişări

Grupul consilierilor județeni ai PSD Cluj solicită Consiliului Județean Cluj să facă public statusul activității S.C Clujana S.A cât și un raport financiar având în vedere că societatea aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj trebuia să achite mai multe datorii.

aca6440b-9207-4479-a2a6-1d8b273a28f0

Având în vedere că pe ordinea de zi a Consiliului Județean Cluj, în ședința de la sfârșitul lunii ianuarie, s-a aflat un proiect de hotărâre prin care oficialii S.C Clujana S.A cereau aprobarea consilierilor județeni pentru a vinde două imobile aflate în patrimoniul acesteia, în vederea achitării mai multor rate din datoriile curente ale societății, este cât se poate de bine-venită informarea clujenilor cu privire la tranzacția mai sus menționată.

'Vrem să știm din ce cauză s-a pierdut eșalonarea datoriilor, ceea ce a dus la creșterea presiunii financiare pe bugetul societății și creșterea datoriilor în condițiile în care noi considerăm că acest lucru putea fi evitată' a declarat dl. Remus Lăpușan, liderul de grup al consilierilor județeni social-democrați.

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres