Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

6 aprilie - Ziua ASE

În săptămâna 4-10 aprilie, comunitatea academică ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţarea prin Decret Regal a Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, prilej cu care se vor organiza diverse evenimente cultural-artistice.

Manifestările aniversare debutează marţi, 5 aprilie, ora 12.00, cu vernisajul expoziţiei: Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor. Evenimentul este organizat de Facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche, la Sala de lectură Victor Slăvescu. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE.

Evenimentele vor continua pe 5 aprilie, ora 17.30, cu un turneu de meciuri demonstrative de fotbal în Sala de sport a ASE. Participă echipa Profesorilor din ASE, a Vedetelor din showbiz-ul românesc şi a Federaţiei Române de Fotbal, condusă de pe margine de selecţionerul Anghel Iordănescu.

În data de 6 aprilie, începând cu ora 11.00, în Aula Magna are loc Adunarea Festivă comună a Senatului Universitar şi a Consiliului de Administraţie, dedicată celei de-a 103-a aniversare a ASE. Cu această ocazie va fi vernisată expoziţia foto ASE 103.

Pe 10 aprilie, începând cu ora 9.00, Facultatea de Marketing şi Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul ASE organizează în Parcul Herăstrău Crosul ASE StudentRun. Startul se va da de la Expo Flora (intrarea Arcul de Triumf).

Biroul de presă al Academiei de Studii Economice din Bucureşti
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.