Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Au mai rămas doar patru zile până la premiera operetei 'O noapte la Veneţia" de la Opera Comică pentru Copii

Mai sunt doar patru zile până când spectatorii mici şi mari se vor întâlni cu personajele pitoreşti şi atmosfera de poveste din opereta 'O noapte la Veneţia' de Johann Strauss, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Spectacolul, prezentat de Primăria Capitalei prin Opera Comică pentru Copii, va avea premiera pe 11 şi 12 noiembrie, la Sala Mare a instituţiei din Calea Giuleşti.
Aproape 400 de spectatori au cumpărat deja bilete la avanpremiera din 10 noiembrie, de la ora 18:30 şi încă 800 se vor bucura de cele două premiere din weekend, sâmbătă de la 17:00 şi duminică de la 11:00.

'Când spui Johann Strauss, spui vals, muzica ce-ţi pătrunde în suflet, într-un cuvânt spui bucurie. Operetele scrise de el au devenit nemuritoare, lucrări precum 'Liliacul', 'Voievodul ţiganilor' sau 'O noapte la Veneţia'. Aceasta este comedie, dar şi vis, râs în hohote, dar şi poezie. Aşa va arăta şi spectacolul nostru. Decoruri de poveste, artişti tineri şi talentaţi. Vă aşteptăm cu drag la premieră', spune regizorul Cristian Mihăilescu.

În luna noiembrie, la cererea publicului, Opera Comică pentru Copii a suplimentat numărul reprezentaţiilor programate iniţial cu încă 31, ajungând astfel la un total de 76 de spectacole puse în scenă la sediul instituţiei. La acestea se adaugă şi cele două reprezentaţii ale basmului simfonic 'Petrică şi Lupul', la Centrul Cultural Buftea, pe 4 noiembrie, respectiv la Centrul Cultural 'Ion Manu' din Otopeni, pe 5 noiembrie.

Pe 14 decembrie, de la ora 19:00, Opera Comică pentru Copii îi aşteaptă deopotrivă pe cei mici şi pe cei mari la cel mai frumos spectacol al iernii - 'Poveste de Crăciun' - la care deja au fost vândute jumătate din cele 4.000 de bilete disponibile. Pe scena Sălii Polivalente vor urca soprana Felicia Filip, solista Paula Seling şi balerinii Operei Naţionale Bucureşti, Cristina Dijmaru şi Ovidiu Matei Iancu. Invitatul internaţional al acestei ediţii este renumitul tenor lituanian Kristian Benedikt, cunoscut pe plan internaţional ca unul dintre cei mai buni interpreţi ai lui Otello din opera lui Giuseppe Verdi. El şi-a construit o bogată reputaţie interpretând acest rol de peste 100 de ori pe marile scene ale lumii, precum Opera de Stat din Viena, Opera de Stat Bavareză din Munchen, Opera din Montreal sau Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. În ultimii doi ani a debutat la London Royal Covent Garden în rolul Canio din opera 'Pagliacci' de Ruggero Leoncavallo, l-a interpretat pe Samson la Teatrul Regio din Torino, a debutat în rolul lui Calaf din opera 'Turandot' de Giacomo Puccini la Opera Naţională Macedoneană şi a interpretat rolul lui Siegmund din opera 'Walkiria' de Richard Wagner la Opera din Odense, în Danemarca.

Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Gen-eral al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 500 de reprezentaţii, dintre care 19 premiere.

Biroul de presă,
Opera Comică pentru Copii
6 noiembrie 2017
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.