Comunicat de presă - Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel'

 •  Comunicate
505 afişări

Conform Comunității Evreilor din Cluj Napoca, în ultimele zile fațada Templului Memorial al Deportaților Evrei a fost profanată cu mesaje antisemite și care neagă Holocaustul.

37f58ea3-9e47-46ce-b2d8-c694bf31a283

În urmă cu mai puțin de două luni, în ziua de 24 aprilie 2017, în cimitirul evreiesc din București au fost vandalizate zece monumente funerare.

Ne exprimăm speranța că Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Public vor reacționa cu profesionalism și totodată vor lua măsurile necesare de prevenire și combatere a unor astfel de manifestări.

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel' a subliniat de mai multe ori existența riscului pe care-l reprezintă antisemitismul potențial în România.

Un studiu pe care l-am realizat recent menționează grave expresii ale discursului incitator la ură (antisemitism și rasism) pe rețelele de socializare sau în comentarii la articole de presă.

Având în vedere că aceste postări se constituie în manifestări pe spațiul public, considerăm ca instituțiile statului ar trebui să se sesizeze în conformitate cu prevederile legale pentru a descuraja astfel de opinii și atitudini.

Ne exprimăm solidaritatea cu Comunitatea Evreilor din România față de aceste acțiuni incitatoare la ură și distrugere.

Departamentul Comunicare și Relații Publice,

Elisabeth Ungureanu

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe