Interpelare adresată ministrului Toma Florin Petcu de către deputatul Corneliu Ștefan (PSD Dâmbovița)

 •  Comunicate
50 afişări

Deputat Corneliu Ștefan Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița

8c83144c-340e-4899-9776-ca846058ab59

Grupul Parlamentar PSD

Ședința Camerei Deputaților din data de 29.05.2017

INTERPELARE

Adresată domnului Toma Florin Petcu,

MINISTRUL ENERGIEI

Obiectul interpelării: Repunere în funcțiune Termocentrala Doicești

Domnule ministru,

Județul Dâmbovița dispunea de una dintre cele mai performante termocentrale din România, unitate pusă în funcțiune în anul 1953 și care utiliza cărbune inferior, lignit provenit de la exploatările miniere din bazinul Muntenia, respectiv: Șotânga, Filipești, Ceptura, Câmpulung. Ca suport de ardere, se foloseau păcură și gaz. Energia electrică produsă la Doicești era livrată în sistemul național prin două linii de 220 KV, însă, de ani buni, termocentrala de la Doicești a fost lăsată în părăsire. Au existat mai multe intenții de repunere în funcțiune a complexului energetic, atât prin aporturi financiare guvernamentale cât și prin implicarea capitalului străin, mai precis investitori din China. Din păcate, până acum, niciunul din aceste proiecte nu a prins contur.

Domnule ministru,

Consider că o termocentrală de talia celei de la Doicești nu trebuie abandonată și transformată în fier vechi. Dimpotrivă, este necesar să se intervină pentru repunerea în funcțiune. Evident, costurile sunt destul de mari, dar efortul se merită, ținând cont de mai multe aspecte. Apa de răcire poate fi furnizată de râul Ialomița, aflat în vecinătatea obiectivului, conectarea la sistemul energetic național prin două linii de 220 KV și o stație de 110 KV, depozite unde pot fi stocate 7.000 tone de păcură și 450.000 tone de cărbune și cale ferată în vecinătate.

Ar mai fi o soluție de rentabilizare a amplasamentului: predarea acestuia către autoritățile locale și județene, în vederea dezvoltării unui parc industrial pe cele aproximativ 40 de hectare. Faptul că terenul respectiv are ieșire la DN 71, Târgoviște-Sinaia, și la calea ferată Târgoviște-Pietroșita reprezintă un atu pentru dezvoltarea industrială a zonei. Menționez că, la nici 2 kilometri, se află Parcul Industrial Priboiu cu acționar unic Consiliul Județean Dâmbovița, iar perimetrul termocentralei Doicești ar veni în prelungirea acestuia.

Domnule ministru,

Ținând cont de considerentele sus-amintite, vă solicit să analizați care este cea mai bună soluție și să demarați procedurile legale pentru punerea acesteia în practică. Termocentrala Doicești trebuie fie repornită, fie predată către administrația publică în vederea dezvoltării unui parc industrial.

Solicit răspuns în scris.

DATA

29.05.2017

DEPUTAT

Corneliu Ștefan

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe