Comunicat de presă - UDMR

 •  Comunicate
109 afişări

***Korodi Attila: Președintele a promulgat legea care vizează extinderea drepturilor de folosire a limbii materne în instituțiile medicale și în cele care prestează servicii sociale

16afa49d-1adc-4c7e-b34f-837779b2313c

'Președintele României a promulgat legea, adoptată la propunerea UDMR, vizând extinderea drepturilor de folosire a limbii materne în instituțiile medicale și în cele care prestează servicii sociale. Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Este nevoie de muncă coordonată din partea ministerelor vizate pentru a elabora metodologia de punere în aplicare a acestei legi', a arătat liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila, în această după amiază la Congresul FUEN. Parlamentarul Uniunii a adăugat că trebuie cerută opinia profesioniștilor din domeniu, a organizațiilor civile și a organizațiilor care reprezintă minoritățile naționale atunci când se va elabora metodologia de aplicare a legii.

'Degeaba au minoritățile din România drepturi, dacă acestea nu sunt aplicate. Am încredere că ministerele vizate vor recunoaște importanța acestei legi și vor aplica corespunzător măsurile prevăzute de acest act normativ. Legea garantează dreptul pentru toate persoanele care aparțin unei comunități naționale, de a folosi limba lor maternă în spitale și în instituțiile care prestează servicii sociale', a declarat Korodi Attila.

După cum se știe, parlamentarii UDMR au elaborat și au depus în sesiunea parlamentară anterioară propunerea de modificare legislativă care prevede extinderea dreptului de folosință a limbii materne, care prevede că persoanele care aparțin unei minorități naționale, în localitățile unde ponderea lor depășește 20 la sută sau atinge pragul numeric de 5.000, au dreptul de a primi informații și ajutor în limba maternă în instituțiile medicale și cele care prestează servicii sociale.

***Modernitate și inovație în comunitățile minorităților naționale — este concluzia celei de a doua serii de dezbateri de vineri, din cadrul Congresului FUEN de la Cluj Napoca.

Josep-Maria Terricabras, europarlamentar de origine catalană, copreședinte al Intergrupului pentru Minorități, a vorbit despre importanța aspectelor lingvistice în cea de a doua sesiune de dezbateri care avut loc vineri, cu titlul Modernitate și Inovație în comunitățile minoritare. Terricabras a subliniat: ' când vorbim despre limbă, mă gândesc la diversitatea lingvistică . Limbă vorbită se află în centrul existenței umane. Faptul că vorbim o anumită limbă, ne definește identitatea. Cu toții ar trebui să avem dreptul de a ne exprima în propria limbă. Și cu atât mai mult în limba noastră maternă. Comunitățile minoritare au nevoie să își consolideze respectul de sine, deoarece, dacă continuăm să mergem mereu în umbra altora, fără să avem încredere în forțele proprii, atunci nu vom progresa niciodată. În fond, toate limbile se caracterizează prin unitate și egalitate. Afirmarea drepturilor lingvistice ne conferă sentimentul de apartenență la o comunitate lingvistică'.

Președintele executiv al UDMR Porcsalmi Bálint, referindu-se la tematica dezbaterii, l-a citat pe expertul în marketing Seth Godin și a arătat că perseverența și vitalitatea nu înseamnă că folosim mereu aceleași tactici și instrumente, dar vrem să îndeplinim întotdeauna același obiectiv. 'Convingerea mea este că o comunitate minoritară trebuie să fie mai inteligentă, mai puternică, mai rapidă, mai vigilentă, mai deschisă și mai tolerantă decât societatea majoritară, cu toate acestea, trebuie să fim mereu cu un pas înainte, pentru a fi o comunitate modernă și inovatoare. Este singura modalitate nu doar pentru a supraviețui, dar și pentru a reuși, pentru a avea succes'. În opinia sa, inovația înseamnă o mai bună colaborare, faptul că resursele noastre trebuie investite nu doar în instituționalizare și în producția de conținut, dar și în cunoaștere și în educație deopotrivă. 'Ca organizație de reprezentare a unei minorități naționale avem rolul de proteja și conservă, dar acum, poate mai mult ca oricând, trebuie să fim și inițiatorii permanentizării acestor deziderate. Scopul MSPI este rezultatul acestei activități de pionerat', a subliniat președintele executiv al UDMR.

David Statnik politician german de etnie sorbă, președintele Domowina a vorbit în intervenția să despre semnificația inovațiilor în domeniul comunicării digitale: 'Suntem o minoritate națională recunoscută , drepturile noastre sunt garantate prin Constituție. Limba maternă este cea mai importantă caracteristică a noastră, dar cel mai important este faptul că reușim să o păstrăm și să o valorificăm chiar și în această lume a comunicării digitale. Cu toții trăim într-o comunitate lingvistică, iar limba înseamnă comunicare, și este important să putem comunica în limba noastră maternă. Ofertele digitale dobândesc un rol tot mai însemnat, contribuie la dezvoltarea limbilor, iar noi trebuie să acționăm în interesul promovării limbilor minoritare în lumea comunicării digitale'

Pop Aliz , director al Institutului Național Democrat pentru Afaceri Internaționale (NDI România) a vorbit în alocuțiunea sa despre inovația din cadrul organizațiilor comunităților naționale și a prezentat situația comunității rome. Institutul pe care îl reprezintă a colaborat cu numeroase partide politice și organizații civile, grupuri ale minorităților naționale în vederea soluționării problemei minorității rome. Romii sunt cea mai mare comunitate minoritară din Europa. În România, cca 6-7 la sută din totalul populației este de etnie romă. 'Dacă analizăm situația socio-economică a familiilor rome, 71 la sută dintre ei trăiesc în sărăcie iar singurul lor venit sunt indemnizațiile sociale lunare. Este ușor într-o țară dezvoltată să vorbești despre promovarea inovației, dar aici comunitatea romă nu are condiții elementare de trai: acces la apă potabilă, curent, căldură. Trebuie să îi educăm să îi învățăm să se descurce. Trebuie să colaborăm cu grupurile locale pentru a le asigura condiții mai bune de trai ', a subliniat Pop Aliz.

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe