Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Recorduri În numele copilului

Unul dintre materialele TVR difuzate exclusiv online despre cazul Bodnariu a fost vizualizat de peste 1.250.000 de utilizatori

Un număr de 12 postări pe pagina de Facebook a TVR 1 au susţinut promovarea reportajului În numele copilului realizat de Irina Păcurariu şi pe care TVR 1 l-a difuzat în premieră vineri, 29 ianuarie, de la ora 21.00.

Dintre cele 12 postări de pe pagina de Facebook TVR 1 pentru promovarea reportajului, două au reuşit audienţe remarcabile. Un video care conţinea un material exclusiv online (mărturia unei norvegience care a trecut printr-o situaţie similară cu a familiei Bodnariu) a fost văzut de peste 1.250.000 de utilizatori. Postarea a avut 460.000 de vizualizări şi peste 20.000 de comentarii, impresii şi redistribuiri, între care se numără inclusiv comentariul Ceciliei Bedsvaag, personajul în cauză. Spotul de promovare a reportajului În numele copilului a înregistrat de asemenea cifre bune, peste 350.000 de vizualizări.

După difuzarea pe TVR 1, întregul reportaj despre povestea norvegiană a familiei Bodnariu a fost încărcat pe canalul de YouTube al TVR, înregistrând, până în prezent, 24.000 de vizualizări.

Articolul ce anunţa premiera reportajului În numele copilului, publicat pe tvr.ro, a suscitat, de asemenea, mare interes în mediul online. De la publicarea lui (26 ianuarie), articolul a înregistrat peste 6.500 de afişări şi aproape 5.500 de vizitatori unici.

Irina Păcurariu mărturiseşte că se aştepta la numeroase reacţii în urma difuzării reportajului la TVR şi a materialelor online, datorită încărcăturii emoţionale a subiectului. Totuşi, dată fiind situaţia delicată a cazului - a cărui anchetă este încă în desfăşurare - realizatoarea TVR subliniază că în tratarea subiectului trebuie să primeze moderaţia şi echilibrul, promiţând, totodată, să revină la poveste după finalizarea anchetei: Ce legi internaţionale, convenţii sau decizii de la Curtea drepturilor omului să aştepţi să acţioneze ca să îţi strângi iar copiii în braţe? Din păcate, şi noi, cei de la galerie, şi cei implicaţi direct în cazul Bodnariu şi în celelalte cazuri, va trebui să aşteptăm finalizarea anchetei pentru a spune sau arăta tot ceea ce ştim. Singurul scop acum este să nu facem mai mult rău. S-a făcut destul. Eu voi reveni oricum la poveste, în alte etape, poate cu o altfel de abordare.

În numele copilului aduce în prim-plan unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale momentului, cazul familiei Bodnariu, Ruth şi Marius, ai cărei 5 copii au fost preluaţi de autorităţile norvegiene în urma unui denunţ care acuza corecţii fizice aplicate minorilor, făcut la serviciile de protecţie a copilului (Barnevernet). În materialul realizat de Irina Păcurariu exclusiv pentru TVR, filmat la faţa locului în intervalul 19-22 ianuarie, telespectatorii au putut vedea interviuri cu autorităţi, reprezentanţi ai Parlamentului norvegian, avocaţi, oficiali ai Bisericii Neoprotestante, oficiali ai Bisericii Ortodoxe Române, filmări cu familia Bodnariu, vecini, prieteni şi români din diaspora, ale căror opinii consolidează întreaga poveste.
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.