Comunicat de presă - Cros pentru Școli

 •  Comunicate
77 afişări

Ieșenii participă sâmbătă la Cros pentru școli Pe 20 mai comunitatea ieșeană se distrează și aleargă în semn de solidaritate, la cel mai mare eveniment de fundraising prin alergare, ce face parte din Festivalul Internațional al Educației și are menirea de a dezvolta mediul educațional.

4a9fc61f-8122-43ad-9e65-a53f9fe8f820

2000 de ieșeni s-au înscris ca alergători în cadrul evenimentului, din dorința de a susține proiectul lor de suflet, 4000 de participanți vor face zarvă și vor emana energia altruismului. Ca să le arătăm că le susținem spiritul ludic și inițiativa, cele mai gălăgioase galerii vor primi premii, la fel și cei mai rapizi alergători, fie ei adulți sau copii, echipa care a mobilizat cea mai mare sumă de bani și cea mai numeroasă gașcă de alergători.

Cursele se vor întinde cale de 8 kilometri, așa încât circulația va fi oprită pe prima bandă de pe fiecare sens de la Aleea Copou până în Rond Agronomie.

Molipsește-te de energie și vino cu prietenii la Cros pentru școli, 20 mai, Stadionul 'Emil Alexandrescu'.

Cros pentru școli este un eveniment organizat de Fundația Comunitară Iași, cu sprijinul Conduent.

Cros pentru școli este un eveniment sportiv aflat la a treia ediție și are drept scop strângerea de fonduri și investirea acestora în dezvoltarea comunităților școlare.

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres