Comunicat de presă - MAE

 •  Comunicate
60 afişări

Ana Birchall: România și Austria acordă o importanță deosebită dezbaterilor pe marginea bugetului UE post-2020, o temă de prim-plan pe agenda ambelor președinții ale Consiliului UE

d6e1bab7-a48e-4721-bcd6-dbe8d4b2a0a2

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a avut în cadrul vizitei de lucru efectuate în Austria, în perioada 19-20 aprilie 2017, o serie de întrevederi cu Sebastian Kurz, ministrul austriac pentru Europa, Integrare și Relații Externe, cu Bernhard Wrabetz, consilierul pe politică externă al cancelarului Austriei, cu Michael Linhart, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe din Austria și cu Hans Winkler, directorul Academiei Diplomatice din Viena.

În cadrul întâlnirilor au fost discutate teme de actualitate ale agendei europene, de interes comun pentru ambele state: negocierile privind Brexit, cadrul financiar multianual, migrație și funcționarea spațiului Schengen, Strategia UE pentru regiunea Dunării, Balcanii de Vest, Parteneriatul Estic, precum și importanța consolidării cooperării în vederea preluării succesive a Președinției Consiliului UE de către Austria, în semestrul al doilea din 2018, și de către România, în semestrul I al anului 2019.

În marja întâlnirii cu ministrul austriac, oficialul român a subliniat importanța unei abordări unitare din partea UE și a statelor membre pe dosarul Brexit.

'România pledează pentru o strategie unitară, coerentă și corectă în cadrul viitoarelor negocieri privind ieșirea Marii Britanii din UE. În ceea ce privește viitoarea relație dintre UE27 și Marea Britanie, vom urmări, cu prioritate, asigurarea unui acord echilibrat, în care toate cele patru libertăți ale Pieței Unice, inclusiv libera circulație a persoanelor/lucrătorilor, să fie reflectate în mod obiectiv și echitabil. Cetățenii români alături de toți cetățenii europeni trebuie să beneficieze pe deplin de toate drepturile și libertățile conferite de Tratate. Totodată, am reiterat că pentru Uniunea Europeană este esențial ca decuplarea Marii Britanii să fie atent gestionată, în așa fel încât impactul asupra bugetului UE să fie atenuat', a declarat Ana Birchall.

Referitor la dezbaterile privind viitorul Europei, cei doi oficiali au arătat că România și Austria se opun ideii unei Uniuni Europene pe mai multe viteze sau formalizării unei Europe cu cercuri concentrice.

În ceea ce privește exercitarea succesivă a Președinției Consiliului UE de către cele două state membre și interesul comun pentru o coordonare cât mai strânsă din această perspectivă, oficialul român a subliniat importanța menținerii unui dialog susținut și a unei cooperări strânse în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului UE la 1 ianuarie 2019 de la partenerii austrieci. Totodată, în cadrul discuțiilor a reieșit faptul că una dintre temele care va genera un interes major în mandatul ambelor Președinții ale Consiliului UE va fi viitorul buget multianual al Uniunii. 'România și Austria acordă o importanță deosebită dezbaterilor pe marginea Cadrului Financiar Multianual, o temă de prim-plan pe agenda ambelor președinții ale Consiliului UE', a mai susținut ministrul delegat Ana Birchall.

În cadrul întrevederii cu Michael Linhart, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe din Austria, a fost abordată și tema funcționării spațiului Schengen, secretarul general reiterând sprijinul Austriei pentru aderarea României la Schengen. Mai mult, cei doi oficiali au discutat despre consolidarea cooperării dintre România și Austria în ce privește dosarele de interes aflate pe agenda europeană, o importanță deosebită fiind acordată și aprofundării cooperării în privința dosarelor regionale la nivelul UE.

De asemenea, în cadrul întrevederii cu Bernhard Wrabetz, consilierul pe politică externă al cancelarului austriac, Ana Birchall a reiterat angajamentul României pentru implementarea eficientă a Strategiei UE pentru regiunea Dunării, acest proiect politic major inițiat alături de Austria. Ministrul delegat a subliniat importanța atribuită de partea română acestui format de cooperare pentru abordarea provocărilor comune ale statelor din bazinul Dunării, precum și 'necesitatea consolidării suportului politic la nivel european în ce privește Strategia UE pentru regiunea Dunării, un proiect deosebit de important pentru țările noastre'.

În cadrul întrevederii cu Hans Winkler, directorul Academiei Diplomatice din Viena și cu Susanne Keppler-Schlesinger, directorul adjunct al Academiei, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat interesul și deschiderea țării noastre pentru aprofundarea cooperării cu Academia Diplomatică din Viena, mai ales din perspectiva sprijinului în formarea resurselor umane necesare pentru pregătirea Președinției române a Consiliului UE.

Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe