Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ucraina a demonstrat că nu merită niciun sprijin din partea României

Promulgarea noii legi a educaţiei de către preşedintele Petro Poroşenko demonstrează că Ucraina nu mai merită niciun sprijin din partea României. ţara noastră a făcut mari sacrificii pentru a deschide Ucrainei calea pentru integrarea euro-atlantică. În conflictul cu Rusia, Ucraina a primit din partea României un sprijin necondiţionat, care însă este 'răsplătit' acum cu războiul surd pe care Kievul l-a declarat minorităţii româneşti din această ţară.

Prin promulgarea legii educaţiei, Ucraina că vrea să rescrie istoria şi să aneantizeze orice urmă a unor alte culturi şi a unor alte limbi de pe teritoriul său, arătând astfel că este un stat artificial care vrea să se menţină şi să se impună prin forţă şi teroare.

Parteneriatul României cu Ucraina ne-a adus până în prezent numai ponoase şi a fost anulat de facto de puterea de la Kiev prin noua lege a educaţiei. Acest parteneriat trebuie suspendat şi de iure până când clasa conducătoare din Ucraina îşi schimbă orientarea şi renunţă la măsurile împotriva minorităţilor în general şi la atitudinea anti-românească în special. În caz contrar, ne punem în situaţia ingrată în care ne oferim tot sprijinul unui inamic declarat al românilor!

În egală măsură, România ar trebui să se alieze în administrarea acestei lecţii, de care în mod clar Ucraina are nevoie, cu celelalte ţări ale căror minorităţi sunt supuse aceluiaşi tratament de anihilare pe teritoriul ucrainean!

Cerem autorităţilor române mai multă energie în sancţionarea derapajelor Ucrainei, inclusiv prin blocarea tratativelor acestei ţări cu Uniunea Europeană!

Radu-Răzvan Bratu-Iorga
Prim-vicepreşedinte
Partidul Forţa Naţională
26.09.2017

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.