Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Stimaţi colegi,

Având în vedere evenimentele grave din ultima perioadă şi situaţia de profundă dezbinare din Opera Naţională, Sindicatul reprezentativ al Operei Naţionale din Bucureşti face următoarele precizări:

Sindicatul nostru se delimitează de orice formă de xenofobie, violenţă şi ură care s-au manifestat şi, din păcate, se manifestă în continuare în instituţia noastră.

Sindicatul reprezentativ respectă Legile Statului şi, de asemenea, respectă toţi angajaţii din instituţie, indiferent de compartimentul unde îşi desfăşoară activitatea şi indiferent de naţionalitate, apartenenţă politică sau rasă.

Cerem încetarea, de îndată, a tuturor manipulărilor şi instigărilor la ură, dezbinare şi nerespectarea Legii, fapte care au aruncat Opera Naţională Bucureşti în cea mai neagră perioadă din istoria sa.

Sindicatul reprezentativ s-a aflat şi se află în permanentă legătură cu autorităţile Statului în vederea normalizării situaţiei din Opera Naţională Bucureşti.

Atacurile furibunde şi mincinoase din ultima perioadă la adresa instituţiei, a Sindicatului nostru şi a Contractului colectiv în vigoare, confirmă, încă odată, dorinţa unei grupări, de a perpetua instabilitatea din instituţie, cu un scop final evident, dezmembrarea Operei şi aruncarea salariaţilor într-o periculoasă situaţie de insecuritate.

De remarcat este faptul că, o parte din persoanele care instigă salariaţii să se retragă din Sindicatul nostru, sunt, în continuare membri ai Sindicatului.

Aceste persoane instigă la ieşirea din sindicat dar acestea rămân membri întrucât, chiar şi ei conştientizează faptul că, singura organizaţie care poate să îşi apere corect membrii, este Sindicatul reprezentativ, aşa cum a făcut-o de peste 15 ani încoace.

Anularea Contractului colectiv de muncă negociat de sindicatul nostru înseamnă, de fapt, anularea unor drepturi câştigate în favoarea salariaţilor (transformare contractelor din durată determinata în durată nedeterminată, măsuri împotriva concedierilor abuzive etc.)

Sindicatul reprezentativ cere membrilor săi din toate compartimentele Operei să respingă orice provocare sau instigare la nerespectarea Legii, la ură, la dezbinare şi să ne sesizeze orice tentativă sau faptă care reprezintă încălcarea prevederilor legale.

Sindicatul reprezentativ al Operei Naţionale din Bucureşti va continua demersurile către instituţiile Statului pentru salvarea instituţiei a locurilor de muncă şi apărarea drepturilor membrilor sindicatului nostru.

Stimaţi colegi,

În ultimii ani am trecut împreună, cu bine, prin perioade grele şi situaţii dificile. Din păcate şi această perioadă este una dificilă pentru angajaţi şi instituţie.

Secretul reuşitei noastre a fost unitatea.

Dezbinarea şi ura nu vor aduce lucruri bune pentru nimeni. Odată în plus, să judecăm drept, să acţionăm drept respectând Legea, împreună, pentru a salva instituţia, locurile de muncă şi drepturile salariaţilor Operei Naţionale Bucureşti.

Biroul Executiv
Bucuresti
11 Mai 2016


SINDICATUL OPEREI NATIONALE
DIN BUCURESTI
Tel +4 0722 351 621
Tel/Fax +4 021 314 6985
E-mail: sindicatulopereibucuresti@gmail.com

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.