Comunicat de presă - Europarlamentar Victor Negrescu (PSD)

 •  Comunicate
52 afişări

Victor Negrescu în Parlamentul European: Patrimoniul cultural al municipiului Alba Iulia trebuie promovat printr-o strategie coerentă

0fbada3e-aec1-4da8-b191-c2fa1fac9ea9

Europarlamentarul Victor Negrescu a subliniat, în cadrul evenimentului de promovare a Municipiului Alba Iulia organizat ieri în Parlamentul European (PE), că patrimoniul cultural al României și cel al Municipiului Albă Iulia trebuie promovate printr-o strategie coerentă care să implice specialiștii, asociațiile de profil și pe toți cei care vor să schimbe în bine imaginea României.

'În ciuda moștenirii culturale importante, care include obiective de o valoare istorică recunoscută internațional, precum Cetatea Alba Carolina, Castrul Roman Apulum, Biblioteca Batthyaneum etc, cred că Alba Iulia are nevoie de mai multe investiții în turism. Pentru a transforma municipiul într-o destinație turistică de top, este nevoie de o strategie de promovare turistică ce să valorifice într-o mai mare măsură resursele culturale ale zonei', a susținut Victor Negrescu, în cadrul evenimentului din PE dedicat promovării orașului Alba Iulia.

În context, europarlamentarul și-a arătat sprijinul pentru inițiativa societății civile prezentate în cadrul PE referitoare la transformarea orașului Alba Iulia în capitala istorică a României:'Susțin demersul curajos al societății civile de a transforma Alba Iulia până în 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, într-o a doua capitală simbolică a României, care să contribuie la revitalizarea identității istorice și culturale a orașului. Cred că inițiativa este una foarte curajoasă și creativă având în vedere că ea vizează, printre altele, și o reuniune anuală, de 1 Decembrie, a Parlamentului și a Guvernului la Alba Iulia', a adăugat Victor Negrescu.

Tot în vederea promovării municipiului Alba Iulia, europarlamentarul Victor Negrescu a organizat, duminică 24 aprilie, la Bruxelles, evenimentul 'Orașul Alba Iulia: potențialul turistic, oportunitățile economice și perspectivele de dezvoltare', în cadrul căruia nume din diverse zone artistice au reprezentat, în capitala Europei, orașul Alba Iulia: solista Laura Orian, trupa Muzzle (Andra Jurju, Ioan Repede, Ioan Moldovan), dansatorii Camelia Mureșan și Rareș Oltean, meșterii populari și profesoarele Marinela Popa și Ileana Mahara, Școala de Gladiatori 'Luduș Apulensis' (Ovidiu Măcinic, Ciprian Dobra, Ioan Oprea), artiștii plastici Leontin Tibacov și Elisabet Theiss, instrumentiștii Alexandru Borca și Dragoș Sima.

'Sunt bucuros că alături de o echipă fantastică am făcut capitala Europei, Bruxelles, să simtă ardelenește dar mai ales să afle ce înseamnă județul Alba pe care îl reprezint cu mândrie în Parlamentul European', a subliniat europarlamentarul român.

Biroul de Presă PSD

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe