Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

COMUNICAT DE PRESĂ

Expoziţie de fotografii despre destinele deţinutilor politici din România comunistă, organizată de IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Teatrul National Bucuresti (TNB), organizează miercuri, 23 decembrie 2015, de la ora 14,00, în Foaierul Media - aripa Intercontinental a TNB, deschiderea expoziţiei EXPUNERI, care surprinde destinele a 30 de deţinuţi politici din România comunistă în fotografii din albumul de familie, din detenţie şi de după eliberare. Proiectul a fost initiat de regretata Dana Cenuşă (Administraţia Naţională a Penitenciarelor).

Expoziţia, care va putea fi vizitată la Teatrul Naţional din Bucureşti până pe 20 ianuarie 2016, va fi una itinerantă, la fiecare nouă expunere adăugându-se noi nume. Astfel, IICCMER îi invită pe foştii deţinuţi politici, dar şi pe membrii familiilor acestora, să trimită fotografii reprezentative din perioadă anterioară arestării, poze din detenţie (inclusiv cele din dosarul de încarcerare) sau realizate după eliberare, însoţite de o scurtă descriere, la e-mail irina.hasnas@iiccmer.ro. Nu sunt acceptate fotografii preluate de pe Internet si pentru care nu există drepturi de utilizare.

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhivă şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.
Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.