COD GALBEN: 30-11-2021 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala intensificări ale vântului ce local vor depăşi la rafală 55-65 km/h in Județul Mehedinţi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

MESAJUL DOMNULUI GABRIEL OPREA, PREŞEDINTELE UNPR, CU OCAZIA ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI

Marea Unire este cel mai important reper istoric al României şi ţine de noi să păstrăm vie amintirea unui moment care a marcat destinul naţiunii noastre.

Astăzi, când ne apropiem de împlinirea a 100 de ani de la Unirea Transilvaniei şi a Banatului cu România, înţelegem mai bine cât de mult au contat unitatea, independenţa şi suveranitatea câştigate cu efort, cu sacrificiu şi cu sângele eroilor noştri. Înţelegem mai bine care este destinul nostru ca naţiune şi care este obligaţia noastră faţă de generaţiile care vor veni. Înţelegem mai bine că datoria noastră este să luptăm în continuare pentru a păstra ceea ce am primit şi pentru a desăvârşi idealul la care au visat generaţii întregi de români.

În această zi este important să ne gândim la cei care şi-au dat viaţa pentru ţară şi să ne rugăm pentru ei. La fel de important este să ne gândim şi la cei care slujesc astăzi sub drapel pentru siguranţa întregii societăţi. Ei sunt cea mai bună garanţie că România va rămâne aşa cum o ştim astăzi şi că Marea Unire va fi apărată cu orice preţ.

În aceste vremuri grele vedem cât de importantă este Armata ţării, nu doar ca simbol al devotamentului, ci ca instituţie de bază a Statului Român. Trebuie să înţelegem că o naţiune sigură ?i prosperă nu poate fi construită fără o Armată puternică. Din acest motiv, am susţinut legea statutului soldaţilor şi gradaţilor voluntari, am susţinut o nouă lege pentru salarizarea cadrelor militare şi am luptat pentru înzestrarea cu echipamente şi  tehnică de ultimă generaţie.

Ca ministru, ca viceprim-ministru, am făcut tot ceea ce a ţinut de mine ca instituţiile care formează sistemul de securitate al României să fie puternice. Am făcut tot ce a ţinut de mine ca militarii, poliţiştii, jandarmii, pompierii, poliţiştii de frontieră şi toţi angajaţii din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să primească drepturile care li se cuvin, iar haina militară să-şi recapete prestigitul pe care îl merită.

O Românie puternică nu poate exista fără un sistem de securitate puternic. În egală măsură, o Românie unită nu poate exista fără o societate unită. Tocmai din acest motiv, de Ziua Naţională, doresc să transmit un mesaj de unitate şi solidaritate către toţi românii. Lucrurile care ne unesc sunt cu mult mai importante decât cele care ne despart. Ţine de noi să trecem peste divergenţele de opinii, peste orgolii şi peste interese înguste personale, de grup sau de partid.

Trebuie să privim cu toată responsabilitatea către acele valori, către principiile şi reperele care ne definesc ca naţiune. Iar pe acest fundament comun, trebuie să construim o naţiune mai puternică şi mai unită. România este ţara tuturor cetăţenilor ei. Dar şi noi, la rândul nostru, suntem parte a întregii naţiuni. Să înţelegem acest lucru, să ni-l asumăm ca atare şi să luptăm împreună pentru ca idealurile Marii Uniri să devină un scop comun al întregii societăţi. Să fim mai mult decât o sumă de comunităţi, să fim, înainte de toate, o Naţiune!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!
 


GABRIEL OPREA

PREŞEDINTELE UNPR

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.