COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Au mai rămas trei zile până la sărbătorirea Zilei României la Expo Milano 2015

Au mai rămas trei zile, până când Pavilionul României va organiza, miercuri, 29 iulie, Ziua României la Expo Milano 2015, iar pregătirile pentru acest eveniment au intrat în linie dreaptă.

Conform tradiţiei, fiecare ţară participantă la expoziţia universală îşi alege o zi naţională. România va sărbători pe 29 iulie, dată care coincide cu celebrarea Zilei Imnului Naţional al României.

Delegaţia României la eveniment va fi condusă de Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor.

Acesta reprezintă momentul de maximă vizibilitate pentru fiecare ţară participantă şi, cu această ocazie, Pavilionul României va organiza o serie de acţiuni de diplomaţie publică şi economică menite să genereze interesul pentru cultură şi mediul investiţional românesc.

Programul special al Zilei României la Expo Milano va începe la ora 10.30 cu ceremonia oficială de arborare a steagurilor şi de intonare a imnurilor naţionale şi se va încheia la ora 20.30.

După momentul oficial, vizitatorii Expoziţiei vor avea ocazia să asiste la un moment artistic de dansuri populare şi să admire costumele tradiţionale româneşti, într-un spectacol de culoare şi sunet susţinut de ansamblul folcloric' Cindrelul-Junii Sibiului' care va cuprinde toată aria din sit-ul expoziţional.

În cadrul aceleiaşi zile, va fi organizat un Forum de afaceri şi investiţii în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României la care vor participa oameni de afaceri români şi italieni, cu scopul de a dezvolta noi parteneriate de colaborare în domenii în care firmele româneşti şi-au dovedit competitivitatea în plan internaţional, dar şi proiecte ale investitorilor de succes italieni în România.

Seara se va încheia tot pe sunetul muzicii, de data acesta adresată melomanilor, printr-un concert extraordinar susţinut de Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal şi cu participarea sopranei Anita Hartig.

La seria de evenimente organizate pe durata întregii zile vor participa reprezentanţi ai autorităţilor române şi italiene, reprezentanţi ai corpului diplomatic, membri ai comunităţilor de afaceri din cele două ţări, membri ai numeroasei comunităţi româneşti din Italia, jurnalişti, publicul larg.

***

PROGRAM
Ziua Naţională a României în cadrul EXPO Milano 2015
Miercuri, 29 iulie 2015

10.30 - 11.30 Deschiderea oficială - Media Centre

Defilarea ansamblului Junii Sibiului de la Media Centre către pavilionul României - Decumano

11.30 - 12.30 Forum de afaceri şi investiţii organizat în colaborare cu CCIR - Conference Centre

Cuvânt de bun venit adresat de Georgian GHERVASIE

Cuvânt deschidere Preşedinte Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea - Discurs Preşedinte CCIR - Mihai DARABAN.

Intervenţii, pe sesiuni de lucru: preşedintele ROSA (Agenţia Spaţială Română) - Marius Ioan PISO, secretarul de stat MDRAP - Cezar SOARE -, secretarul de stat MECT - Florin VODIŢĂ.

Prezentarea unor poveşti de succes din rândul investitorilor români în Italia - Florin SIMION şi Emil POP

Între orele 12.00 - 17.00 Concert Trio Marius Vernescu - Pavilionul României
Alternativ cu Spectacol folcloric Junii Sibiului - în faţa pavilionului României

17:00 - 18:30 Concert extraordinar Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal, cu participarea sopranei Anita Hartig, Auditorium EXPO Milano

19.30 - 20.30 Spectacol folcloric Junii Sibiului - în faţa pavilionului României

20.30 - 22.30 Recepţie oficială - Hotel Melia Milano

***

Orchestra Română de Tineret

În anul 2008, doi dintre marii noştri artişti, violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal, au format împreună prima orchestră simfonică de tineret din România, cu sprijinul Fundaţiei 'Prietenii muzicii - Serafim Antropov'.

Proiectul "Orchestra Română de Tineret - spirit enescian şi tradiţie europeană" a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

În doar cinci ani de zile, Orchestra Română de Tineret - reunind în marea majoritate artişti cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, selectaţi dintre cei mai valoroşi din întreaga ţară - a cunoscut o evoluţie fulminantă: apariţii de succes pe scena Ateneului Român, concertul extraordinar 'Eurovision - Tineri muzicieni', prezenţa în cadrul Festivalului Internaţional 'George Enescu', concerte la Paris şi Strasbourg în cadrul unui proiect cultural european.

De asemenea, tânărul ansamblu a concertat în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional 'Sergiu Celibidache' şi a susţinut un concert extraordinar în cadrul prestigiosului Festival Internaţional 'Young Euro Classic' de la Berlin în luna august 2012.

În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret - EFNYO.

Anita Hartig

Soprana Anita Hartig este absolventă a Academiei de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj Napoca. Ulterior, îşi continuă pregătirea artistică cu celebra soprană Ileana Cotrubaş. Este câştigătoare a numeroase concursuri internaţionale: Hariclea Darclee" (2005), Ionel Perlea (2008), Concursul internaţional de Operă de la Bucureşti (2009).

Anita Hartig a debutat în 2006 în operă La Boheme (Boema), pe scena Operei Naţionale din Cluj. În perioada 2009-2014 a făcut parte din ansamblul Operei de Stat din Viena unde a interpretat o serie de roluri memorabile: Zerlina/ Don Giovanni, Musetta şi Mini din opera La Boheme (Boema), Despina/Cosi fan tutte, Suzana din Nunta lui Figaro. În 2010, a debutat pe scena Teatrului La Monnaie din Bruxelles.

În prezent, interpretează Micaela din Opera Carmen pe scena Operei de Stat din Viena, şi la Opera Metropolitană din New York şi Liu din Turandot pe scena Operei din Viena.

Soprana Anita Hartig are în pregătire numeroase roluri pe marile scene ale lumii.

Ansamblul Folcloric Profesionist - "Cindrelul-Junii Sibiului"

Înfiinţată în 1944, Junii Sibiului sunt cea mai veche formaţie de dansuri populare a României şi face parte din patrimoniul universal.

Ansamblul valorifică deopotrivă obiceiuri tradiţionale care se pierd în timpuri imemoriale precum: Culesul viilor, Intrarea feţei în horă, Drăgaica, Cununa de seceriş, Căiuţii.

În repertoriul ansamblului se regăsesc jocurile populare din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea ce fac parte din patrimoniul muzical-coregrafic european.

În 2006, la Patras (Grecia), "Junii Sibiului" au preluat în mod simbolic cheia Capitalei Culturale Europene pentru Sibiu 2007. În 2008, ansamblul folcloric a fost invitat să susţină un spectacol artistic pentru demnitarii prezenţi la Summit-ul NATO de la Bucureşti, fiind o expresie a autenticităţii tradiţiilor artistice româneşti.

Bogăţia şi diversitatea repertoriului, tehnica dansatorilor, instrumentiştilor şi soliştilor vocali au fost aplaudate în cele peste 600 de turnee efectuate în ţară şi în străinătate.

Informaţii suplimentare

În perioada 1 mai - 31 octombrie, are loc expoziţia universală Expo Milano 2015, cu tema generală 'Hrănirea Planetei, Energie pentru Viaţă'.

Pe durata celor 6 luni de desfăşurare, manifestarea expoziţională reuneşte 148 de ţări şi organizaţii internaţionale.

România participă cu un pavilion propriu, construit pe o suprafaţă de 887 mp, aflat în zona centrală a expoziţiei.

Conceptul Pavilionului porneşte de la reinterpretarea arhitecturală a unei locuinţe româneşti tradiţionale, integrate în fluxul contemporan prin mijloace moderne de prezentare audio-video, soluţii tehnologice inovatoare.

Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României - 'Deşteaptă-te, române!", simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. 'Deşteaptă-te, române!" a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Alte linkuri utile: https://www.facebook.com/RomaniaExpoMilano2015, @RomaniaExpo2015

***

Forum de afaceri şi investiţii organizat în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României

Forumul dedicat mediului de afaceri este organizat în marja sărbătoririi Zilei Naţionale a României la Expo Milano 2015.

Programul pentru Ziua României include o secţiune dedicată mediului de afaceri şi investiţiilor, în cadrul căreia companiile româneşti vor avea întâlniri B2B (business to business) cu antreprenori din Italia, dar şi din restul ţărilor participante la expoziţie.

Scopul organizării acestui forum este acela de a iniţia o serie de proiecte de colaborare cu oameni de afaceri italieni şi de a trezi interesul cât mai multor investitori pentru a-şi dezvolta afacerile în România.

Forumul de afaceri organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României se va axa pe domenii prioritare, precum: agricultura, energia, industria alimentară, domeniul HORECA, turism, construcţii, servicii, transporturi, securitate, industria prelucrătoare, sectorul bancar, acestea fiind sectoare de performanţă economică, în care firmele româneşti şi-au dovedit competitivitatea pe plan internaţional.

Totodată, aceste domenii au un potenţial important de dezvoltare şi oferă oportunităţi pentru investiţii şi parteneriate, pentru realizarea de proiecte şi afaceri sustenabile, mai ales prin implementarea de tehnologii moderne.

Evenimentul este organizat în baza protocolului de colaborare încheiat între Ministerul Afacerilor Externe şi Camera de Comerţ şi Industrie a României cu scopul de a creşte performanţa economică externă a României, în actualul context european şi global.

Obiectivul celor două instituţii este să susţină dezvoltarea spiritului antreprenorial şi promovarea pe plan extern a produselor, serviciilor şi valorilor mediului de afaceri românesc, precum şi a oportunităţilor oferite de economia românească pentru investiţii străine.

***

Participarea României la Expo Milano 2015
- Prezentare generală -

Despre Expo Milano 2015

* expoziţie universală, care se desfăşoară timp de şase luni, în perioada 1 mai - 31 octombrie 2015;

* tema ediţiei 2015: 'Hrănirea Planetei. Energie pentru viaţă/Feeding the Planet. Energy for life';

* 145 de ţări şi 3 organizaţii internaţionale participante, 20 de milioane de vizitatori, 400.000 mp spaţiu efectiv de expoziţie;

* expoziţiile universale sunt organizate pe o durată care variază între 6 săptămâni şi 6 luni şi au loc la un interval de 5 ani;

* linkuri utile:

www.romaniaexpo2015.ro
www.mae.ro/node/24334;
www.expo2015.org/en
www.mae.ro/expo-2015
www.bie-paris.org/site/en/

De ce participă România la Expo Milano 2015?

* expoziţiile universale sunt unele dintre cele mai importante evenimente de diplomaţie publică la care are acces publicul internaţional;

* România a participat la cele mai importante astfel de expoziţii universale sau internaţionale din ultima perioadă. Pentru ediţia 2015, România a fost cel de-al 5-lea stat înscris oficial la această manifestare expoziţională şi cel de-al 81-lea stat semnatar al contractului de participare;

* vizitatorii vor putea descoperi informaţii despre specificul fiecărei ţări participante în corelaţie cu tema principală a EXPO 2015: Hrănirea planetei. Energie pentru viaţă.

* evenimentul reprezintă un prilej unic de promovare pe toate palierele importante: agricultură, turism, economie, cultură, gastronomie;

* pentru România, care are o comunitate considerabilă de români în Italia şi relaţii economice/investiţionale extrem de strânse cu această ţară, organizarea expoziţiei la Milano reprezintă un o oportunitate valoroasă din punctul de vedere al diplomaţiei publice şi economice.

Conceptul Pavilionului României

* pavilionul României a fost construit în jurul sloganului: 'În armonie cu natura/Living with nature'. Porneşte de la identitatea culturală şi spirituală a poporului român şi de la respectul acestuia pentru natură (film de prezentare: http://www.mae.ro/node/30848);

* România transmite întregii lumi mesajul că ţara noastră este un spaţiu al simbiozei dintre natură şi oameni, asemenea unei case primitoare care este în armonie cu elementele naturii;

* modernitatea conferă astăzi un nou potenţial de expresie căminului tradiţional. De aceea, pavilionul este reinterpretarea modernă a unei case tradiţionale româneşti şi este construit în principal din lemn şi sticlă, cu acoperiş din stuf;

* în pavilion sunt prezentate filme din România, care demonstrează preocuparea pentru agricultură sustenabilă şi păstrarea tradiţiilor româneşti. De asemenea, vizitatorii pot admira imagini din ariile protejate din România, recunoscute pentru biodiversitate;

* la etaj a fost amenajată o grădină cu plante în jurul restaurantului cu specific tradiţional românesc;

* pavilionul României este situat în centrul complexului expoziţional de la Milano şi se învecinează cu cele ale Franţei, Spaniei, Mexicului, Israelului şi Vaticanului.

Despre autorul conceptului participării României la Expo Milano 2015

* conceptul Pavilionului naţional al României la Expo Milano 2015 - care cuprinde ideea arhitecturală, tema de expunere şi elementele de identitate vizuală - a fost determinat în urma unei 'Competiţii de Idei', concurs public finanţat din fonduri private derulat de MAE în perioada 4 februarie - 11 martie 2014;

* propunerile depuse pentru competiţie au fost evaluate în cadrul Comisiei de organizare pentru participarea României la Expo Milano 2015, care a beneficiat de consultanţa de specialitate acordată de reprezentaţi ai Ordinului Arhitecţilor din România şi ai Internaţional Advertising Association. A fost declarată câştigătoare propunerea formulată de Asocierea SC Artline SRL şi SC Adest Architecture SRL.

Arhitectura şi structura Pavilionului

* arhitecţii care au proiectat pavilionul sunt Arh. Radu Teacă & Arh. Radu Petre Năstase;

* amplasamentul este structurat pe două planuri:
- unul contemporan: cutia de rezonanţă media şi de comunicare;
- unul tradiţional : casa acoperită cu stuf, tipic românească cu acoperişul în patru pante, cu pereţii din bârne rotunde şi sticlă, stilizată din punct de vedere arhitectural;

* Restaurantul este amplasat la etaj, în interiorul casei. Grădina este înconjurată de un brâu de grâu, amintind de tradiţia culturilor din România.

Instituţii publice din România care participă la realizarea pavilionului României

Comisia de organizare a participării României la Expo Milano 2015 este formată din:

* Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

* Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului - Departamentul de Comerţ Exterior

* Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului - Autoritatea Naţională pentru Turism

* Departamentul Energiei, IMM şi Mediului de Afaceri

* Ministerul Culturii

* Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

* Ministerul Finanţelor

* Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

* Ministerul Tineretului şi Sportului

* Institutul Cultural Român

* Ministerul Afacerilor Externe, cu rol de coordonator

Parteneriate încheiate cu instituţii de stat şi din mediul privat:

* Camera de Comerţ şi Industrie a României

* Camera di Commercio Italiana per la România

* Institutul Italian pentru Comerţ Exterior (ICE)

Parteneriate media:

TVR şi Agerpres

Istoricul participării României la expoziţii universale în perioada 1867-1937

* Paris 1867

Comisarul general al Principatelor Române pentru Expoziţia universală de la Paris 1867, a fost Alexandru Odobescu, care a încredinţat construcţia Pavilionului României arhitectului francez Ambroise Baudry. Edificiul a avut drept model principal Biserica Episcopală de la Curtea de Argeş.

* Paris 1889

În fruntea Comisiei Române pentru Expoziţia universală Pariş 1889 s-a aflat prinţul George Bibescu. Cele două pavilioane naţionale au fost realizate după planurile arhitectului Ion Mincu, construcţia acestora cuprinzând elemente de arhitectură rustică românească.

* Paris 1900

Comisarul general Dimitrie Ollanescu a încercat să realizeze o mediere între sobrietatea tradiţiei bizantine (Pavilionul regal central) şi amintirea unei vieţi nobiliare apuse.

* Liege 1905

Participarea României la Expoziţia de la Liege a fost organizată de un Comitet în fruntea căruia s-a aflat Eugen Mavrodi. Pavilionul semăna cu o casă boierească; la parter a fost amenajat un restaurant cu specific românesc, iar la etaj au fost amplasate vitrine cu produse petroliere, grafice, hărţi şi fotografii cu centre de exploatare a petrolului.

* Gand, Belgia 1913

România a participat cu un stand decorat cu motive ale artei naţionale pe o suprafaţă de 380 mp.

* Barcelona 1929

Pavilionul României a fost amplasat pe terasa cea mai înaltă a Expoziţiei, în vecinătatea Pavilionului spaniol şi a Pavilionului Italian. Pavilionul era constituit din două săli construite în întregime din lemn. Acoperişul era susţinut de o colonadă înconjurată de plante şi flori. Elementele exterioare ale edificiului - coloane, ferestre - au fost ornate cu sculpturi înfăţişând motive populare româneşti.

* Bruxelles 1935

Participarea României la această Expoziţie a fost pusă sub patronajul Regelui Carol II. În cadrul Pavilionului au fost organizate secţiuni pentru agricultură, transport, produse textile şi artă veche, religioasă şi ţărănească.

* Paris 1937

Dimitrie Gusti, Comisarul general al Pavilionului României, discurs la inaugurarea pavilionului: 'Popor aflat la răscruce de drumuri, românii au totuşi o civilizaţie proprie cu profunde rădăcini într-o naţiune de ţărani şi o strălucitoare efervescenţă citadină. Rezultat al timpului şi cercetărilor neobosite, multiplele forme ale acestei civilizaţii, creatoare de noi valori, vor decora Pavilionul nostru cu infinită lor varietate. Toate realizările practice, derivate din bogăţiile noastre se vor însoţi cu operele de artă, colective sau individuale şi cu manifestarea unei energii mereu tinere şi reînnoite. Astfel, Pavilionul nostru va da, sper, o imagine fidelă a aportului specific românesc la opera creatoare a umanităţii.'

* New York 1939

Expoziţia Universală, având ca temă 'The World of Tomorrow', s-a desfăşurat la Flushing Meadows pe parcursul anilor 1939 -1940. România a prezentat două clădiri: Pavilionul României şi Casa Românească. Personalităţi ale arhitecturii americane au fost de părere că pavilioanele româneşti erau 'cele mai reuşite ca arhitectură şi ca material de prezentare generală şi creau imaginea uneia dintre cele mai interesante ţări din expoziţia americană'.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.