Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul de stat Bogdan Tohăneanu a participat vineri, 4 decembrie a.c., la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

În cadrul Consiliului au fost abordate cele două provocări majore cu care se confrunta Uniunea Europeană, respectiv ameninţarea teroristă şi criza migratorie.

În ceea ce priveşte combaterea terorismului, dezbaterea miniştrilor a vizat stadiul actual al măsurilor aflate în derulare, eforturile pentru obţinerea unui consens politic în vederea creării unui registru european pe numele pasagerilor -PNR UE şi nivelul de implementare a Strategiei pentru Securitate Internă a UE. De asemenea, a fost adoptat Regulamentul Europol.

Referitor la criza migratorie, discuţiile au avut în centru atât aspecte operative, precum hotspots, stadiul implementării celor două decizii de relocare temporară, cât şi o abordare strategică privind un mecanism de relocare permanenta, măsuri viitoare de relocare externă, precum şi un acord privind migraţia legală.

Modalitatea de gestionare a frontierelor externe s-a aflat în atenţia miniştrilor în cadrul ambelor teme abordate. Astfel, a fost reiterată necesitatea protejării spaţiului de liberă circulaţie, instrumentele existente şi dezvoltate recent la nivel european având forţa de a asigura securitatea spaţiului şi a cetăţenilor europeni.

În context este aşteptată cu interes propunerea Comisiei privind pachetul legislativ în ceea ce priveşte frontierele.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.