Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România, locul doi în topul accidentelor auto din U.E.
Campania '(Micro)Somnul la volan - un pericol real' continuă în Bucureşti

Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră - PsihoTrafiQ continuă, începând cu 22 octombrie 2015 (ora 13.00), în Bucureşti, Campania naţională '(Micro)Somnul la volan - un pericol real!', prin care şi-a propus să informeze şi să conştientizeze conducătorii auto cu privire la atitudinile responsabile în trafic şi să reducă riscurile producerii accidentelor de circulaţie pe fondul oboselii accentuate.

Proiectul este organizat în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, Uniunea Naţională a Camerelor Bilaterale de Comerţ din România, Societatea România de Psihologie Experimentală Aplicată şi Swat Force International.
Campania naţională, care a fost deja derulată cu succes în judeţul Bistriţa-Năsăud (2014) şi în staţiunea Mamaia şi Constanţa, în această vară, se derulează în contextul în care un raport al Comisiei Europene, dat publicităţii în 2014, relevă că România ocupă locul secund în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de morţi din accidente rutiere, cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori. În cadrul campaniei vor fi distribuite peste 10.000 de materiale informative participanţilor la trafic, în zona Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Coordonatorii proiectului - prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele PsihoTrafiQ şi psihologul principal Ionel Simionca - afirmă că fenomenul microsomnului la volan s-a acutizat în România în ultimii ani şi a devenit una dintre cele mai frecvente cauze identificate de specialişti. Potrivit mai multor cercetări, realizate de echipa de specialişti coordonată de cei oameni de ştiinţe, s-a ajuns la concluzia că trebuie să evităm să conducem între orele 2.00 şi 2.59, când bioritmul şi vizibilitatea sunt reduse şi între 15.00 şi 15.59, când oboseala acumulată în timpul zilei are mare influenţă asupra capacităţii de conducere. Totodată, specialiştii au constatat că există mai multe faze ale oboselii la volan - de la oboseala uşoară, la aţipire şi apoi adormire. De cele mai multe ori, oboseala la volan este asemănată cu o altă cauză foarte gravă de producere a accidentelor rutiere, şi anume neatenţia.

'Trebuie să fim foarte atenţi la semnele oboselii şi somnolenţei la volan deoarece ne punem viaţa în pericol. Ne dăm seama că intrăm într-o fază incipientă de somnolenţă atunci când avem dificultăţi în a tine ochii deschişi şi capul sus, lăcrimăm, clipim des şi căscăm repetat sau avem un timp de reacţie întârziat. De regulă, somnolenţa generează microsomn de 2-3 secunde, care pot fi vitale. Le recomandăm şoferilor să se odihnească suficient înainte de a pleca la un drum lung, să nu conducă mai mult de 8 ore pe zi şi atunci când sesizează semnele oboselii şi somnolenţei, să oprească maşina în afara părţii carosabile şi să facă pause regulate de câte 15 minute, o data la 2 ore', declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră - PsihoTrafiQ şi coordonatorul campaniei.

Proiectul este elaborat şi derulat de o reputată echipă de psihologi, după efectuarea a mai multor studii, şi face parte dintr-o campanie mai amplă de conştientizare şi prevenţie, organizată de Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră - PsihoTrafiQ în parteneriat cu mediul de afaceri şi autorităţile competente din România. În cadrul proiectului, s-a mai derulat campania naţională 'Alcoolul la volan este un accident!', menită să informeze opinia publică asupra accidentelor rutiere care au drept cauză conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

Sursă date statistice: http://ec.europa.eu/transport/road_safety/specialist/statistics/index_en.htm

Persoane de contact
Prof. univ. dr. Mihaela Rus
Asociaţia PsihoTrafiQ
Preşedinte

Psih. princ. Simionca Ionel
Vicepreşedinte

Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.