Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Nou concept mondial vine în România: 'concerte de familie'

Ciclul de Concerte 'Bucuriile muzicii', dedicate iubitorilor de muzică clasică

Federaţia de Artă, Muzică şi Sport, acreditată de Camera Deputaţilor (Parlamentul României) şi Parlamentul European, organizează, joi 26 martie 2015, începând cu ora 19, Ciclul de concerte 'Bucuriile muzicii', la Teatrul Elisabeta din Bucureşti.

Protagonista evenimentului cultural este Orchestra "Sinfonia Bucureşti" (prima orchestra privată din România, înfiinţată în 1990), condusă de dirijorul Florin Totan. Iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să asculte opere celebre, precum 'Anotimpurile' de Vivaldi, dar şi opere semnate de Rameau, Grieg, Elgar şi alţii.

Concertul de la sfârşitul lunii martie scoate în evidenţă un nou concept internaţional, cel de 'concerte de familie' şi se adresează deopotrivă copiilor, dar şi adulţilor. De asemenea, toate concertele sunt susţinute de o orchestră simfonică şi nu de ansambluri camerale şi de solişti, în acest fel repertoriul fiind mult mai bogat şi variat. Dirijorul Orchestrei va oferi publicului nu numai un concert de educaţie muzicală, ci va aduce în plus date şi informaţii de cultură generală: lucruri, fapte, evenimente, capodopere, cu lucrările pe care o va interpreta.

Invitatul special al evenimentul este celebrul actor, eseist, autor şi regizor de teatru Dan Puric, care va vorbi audienţei despre importanţa femeilor în viaţa noastră, despre religie şi Dumnezeu şi semnificaţia celor patru anotimpuri. Dan Puric a primit nenumărate premii naţionale şi internaţionale pentru activitatea sa profesională, printre care amintim: Crucea Casei Regale a României (2009), Marele Premiu UNESCO pentru dezvoltare culturală (2002), Ordinul Naţional Steaua României în grad de cavaler - pentru servicii excepţionale în cultură (2000) etc.

'Tinerii şi părinţii vor avea o privire globală asupra perioadelor istorice, epocilor creatoare şi a stilurilor şi vor pleca de la concert mai bogaţi spiritual şi cultural, mai elevaţi, pentru că lumea este avidă de frumos, adevăr şi cunoaştere. Credem cu tărie că societatea s-a săturat de lucrurile urâte şi doreşte să se întoarcă la frumos, la lucrurile plăcute, la lucrurile simple dar profunde', declară Cristian Munteanu, preşedintele Federaţiei de Artă, Muzică şi Sport.

Biletul costă 65 lei şi poate fi procurat de la sediul Teatrului Elisabeta din Bucureşti dar şi online pe www.bilet.ro.

Mai multe informaţii despre eveniment găsiţi pe pagina de Facebook, http://www.facebook.com/artamuzicasport.

Cristian Munteanu
Preşedinte Federaţia Artă, Muzică şi Sport

Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General Plus Communication

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.