Comunicat de presă - PMB

 •  Comunicate
157 afişări

Primarul General, Sorin Oprescu, va da startul sărbătorilor de iarnă, mâine, 29 noiembrie, în ajun de Sfântul Andrei, la ora 18.00, la Bucharest Christmas Market, din Piața Universității, când vor fi aprinse luminile de sărbători. Anul acesta, aproape 3 milioane de beculețe de tip LED vor împodobi Bucureștiul, pe un traseu de 24 de kilometri.

bb6c8fd5-ff59-44a0-a714-a3ff209acfe3

Astfel, au fost decorate bulevardele Magheru, Bălcescu, I.C Brătianu, Bulevardul Unirii și fântână mare Unirii, Piața Universității, Piața Română, Parcul Cișmigiu, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Regina Elisabeta, Calea Dorobanți, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Aviatorilor, Bd. Dacia, Bd. Constantin Prezan, Bd. Kiseleff, Arcul de Triumf, Piața Charles de Gaulle, Piață Presei Libere, Șoseaua București Ploiești (Intrare București DN1); Intrare București A2, Intrare București A1, Intrare București — Giurgiului, Piață George Enescu Centru Istoric, Piața Roma — Monument Lupoaica, Piața Națiunilor Unite, Piața Constituției, Piața Rosetti + Bdul Carol (Piața Universității — Pța Rosetti), Piața Regelui, Piața Operei + Intrare Alee Opera Română, Parcare Universitate, intersecție sectoare: Str Mihail Sebastian x Calea 13 Septembrie, intersecție sectoare: Bd Vasile Milea x Bd Timișoara, intersecție sectoare: Șos Progresului x Calea Rahovei.

Concert de deschidere la 'Bucharest Christmas Market'

Tot mâine, începând cu ora 12:00, se va deschide și 'Bucharest Christmas Market', târgul oficial de Crăciun al Bucureștiului, organizat de Primăria Capitalei, prin CREART, în Piața Universității și Cișmigiu.

Evenimentul va debuta la ora 17.00, înaintea de aprinderea luminilor de iarnă, cu un concert Mandinga și Connect-R, la care sunt anunțate mai multe momente inedite. Unul dintre acestea va fi interpretarea dată de trupa Mandinga 'Anotimpurilor' lui Vivaldi, completată de momente Alexandra Violin și Teatrul de Umbre, reprezentat de Leon Magdan.

O sută de căsuțe de poveste

Cele 100 de căsuțe din Bucharest Christmas Market vor transformă centrul Bucureștiului într-un Sat Magic al Sărbătorilor de Iarnă, decorat cu peste 14 tone de cetină, proiecții arhitecturale pe clădirile istorice din Piață Universității, precum și tradiționalul brad de Crăciun, de 16 metri, decorat cu acadele, clopoței și luminițe.

Astfel, timp de o lună, la Bucharest Christmas Market iubitorii de frumos pot achiziționa obiecte tradiționale, ceramică pictată, lemn cioplit, icoane și pânzeturi brodate, costume și măști tradiționale, jucării din lemn și instrumente muzicale, globuri pictate manual, coronițe din crenguțe de brad sau ghirlande și lumânări parfumate.

De asemenea, vizitatorii se pot delecta cu produse tradiționale românești, cozonaci, vin fiert, turtă dulce, plăcinte aburinde, magiun, dulcețuri, miere, siropuri etc. și pot cumpăra cadouri inedite celor dragi.

Totodată, unii dintre meșterii prezenți la eveniment vor confecționa la față locului obiecte și podoabe, aceste ateliere permițând publicului să redescopere frumusețea artei, tradițiilor și obiceiurilor populare românești.

Surprize pentru cei mici

Copiii din București și nu numai sunt așteptați în târgul de la Universitate unde îl vor întâlni pe Moș Crăciun. Până la sosirea Moșului, în căsuța special amenajată, cei mici vor avea bucuria întâlnirii cu spiriduși și alte personaje de poveste.

De asemenea, copiii pot lăsa scrisorile pentru Moșul la cutia poștală a acestuia, într-un loc special amenajat.

Concert extraordinar de 1 decembrie

Noutatea din acest an a târgului o reprezintă, la capitolul muzică, spectacolul dedicat Zilei Naționale a României.

Astfel, de 1 Decembrie, vor urcă pe scenă corul de camera Accoustic, orchestra Valahia, Floarea Calotă, Traian Ilea și Valeria Codorean Ilea, Sofia Vicoveanca, Lavinia Goste, Petrică Mitu Stoian, Gheorghe Turda și Ansamblul Busuiocul din Bacău.

Campanie umanitară

În cadrul Târgului, anul acesta Campania 'Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun' organizată de Primăria Municipiului București prin creart, se va desfășura în parteneriat cu Asociația SOS Satele Copiilor România.

Municipalitatea a pus la dispoziția Asociației SOS Satele Copiilor o căsuța la târgul de la Universitate, unde vizitatorii pot sprijini SOS Satele Copiilor România să ofere celor 240 de copii o familie unde aceștia cresc, se dezvoltă și se bucură de clipele frumoase ale copilăriei.

Astfel, Municipalitatea, împreună cu partenerii săi, a editat o carte cu povești pentru copii, 'Vraja, vis, Valentina și-un dichis', care va putea fi achiziționată de la căsuța SOS Satele Copiilor din cadrul Târgului. Toate încasările rezultate din achiziționarea volumului vor fi donate asociației SOS Satele Copiilor, astfel încât 240 de copii și tineri să se bucure de Sărbători de Iarnă în familiile SOS.

Tot la căsuța SOS va fi amplasat 'un brăduț al dorințelor' împodobit cu steluțe în care copiii i-au scris lui Moș Crăciun ce își doresc.Vizitatorii care vor să se implice, pot alege o steluța din brad și pot face o donație în beneficiul copiilor defavorizați din România.

Totodată, vizitatorii pot face donații de cărți și jucării, zilnic, până pe 24 decembrie 2014, la Casă lui Moș Crăciun, unde organizatorii au amenajat o urnă specială pentru campania umanitară.

Despre SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România ocrotește și sprijină astăzi peste 1000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. De 65 de ani în lume și de 24 de ani în România—'oferim o familie iubitoare pentru fiecare copil'. Organizația SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Children's Villages Internațional, rețea caritabilă prezența în 133 de țări ale lumii.

Accesând link-ul de mai jos puteți vizualiza pregătirile Bucharest Christmas Market:

Mai multe informații despre eveniment, pot fi accesate pe site-ul www.bucharestchristmasmarket.ro.

Serviciul pentru Relația cu Mass—Media

28 noiembrie 2014

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe