Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Siegfried Mureşan îi cere Premierului Victor Ponta finanţarea de stagii pentru tinerii antreprenori

Deputatul european Siegfried Mureşan, preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Mişcarea Populară, a transmis astăzi prim-ministrului Victor Ponta o scrisoare deschisă prin care îi solicită crearea unui fond în vederea finanţării de stagii pentru tinerii antreprenori.

'Vreau ca, prin acest program, orice tânăr român care are o idee de afacere să poată efectua un stagiu pe lângă un antreprenor de succes pentru a învăţa cum se lansează o afacere şi a preveni eşecul", a declarat Siegfried Mureşan.

'Programul pe care îl propun prevede finanţarea de la bugetul de stat a unor stagii de 3-6 luni pentru orice tânăr care are o idee şi un plan de afacere, având vârsta sub 35 de ani. Doresc ca programul să fie conceput astfel încât să stimuleze mobilitatea tinerilor, dar să nu prevadă în mod necesar efectuarea stagiului pe lângă un antreprenor din altă regiune", a mai detaliat deputatul european Siegfried Mureşan.

În opinia sa, şomajul în rândul tinerilor este una din principalele probleme economice şi sociale cu care se confruntă România, iar lipsa unui loc de muncă stabil şi bine plătit riscă să condamne o generaţie întreagă la sărăcie.

'Este mult mai eficient să prevenim o problemă decât să o combatem după ce aceasta apare şi a afectat deja perspectivele de dezvoltare ale tinerilor", a mai adăugat deputatul european, care propune şi o serie de alte măsuri menite a aborda problema şomajului în rândul tinerilor.

'Aştept de la dumneavoastră să le arătaţi tinerilor români că au un viitor în ţara lor. România nu îşi poate permite ca dumneavoastră să compromiteţi şansele unei întregi generaţii de tineri români", a concluzionat Siegfried Mureşan în încheierea scrisorii transmise premierului Ponta.

În România, rata şomajului în rândul tinerilor era, la finalul trimestrului al doilea din 2014, 23,9%, situându-se peste media Uniunii Europene. În al doilea trimestru al anului 2012, când Guvernul condus de Victor Ponta şi-a început activitatea, rata şomajului în rândul tinerilor în Romania a fost de 21,5%.

04 decembrie 2014
Departamentul de Comunicare al PMP

***

Domnului Victor-Viorel PONTA
Prim-ministru
Guvernul României

4 decembrie 2014

Domnule prim-ministru,

Vă scriu în contextul elaborării bugetului de stat pentru anul 2015.

Vă solicit crearea unui fond în vederea finanţării de stagii pentru tinerii antreprenori.

Prin acest program, orice tânăr antreprenor, care are o idee de afacere, va putea efectua un stagiu pe lângă un antreprenor de succes, pentru a învăţa cele necesare înfiinţării propriei companii şi a preveni eşecul.

Programul pe care îl propun prevede finanţarea de la bugetul de stat a unor stagii de 3-6 luni pentru orice tânăr care are o idee şi un plan de afacere, având vârsta sub 35 de ani.

Doresc ca programul să fie conceput, astfel încât să stimuleze mobilitatea tinerilor, dar să nu prevadă în mod necesar efectuarea stagiului pe lângă un antreprenor din altă regiune.

Şomajul în rândul tinerilor este una din principalele probleme economice şi sociale cu care se confruntă România. Lipsa unui loc de muncă stabil şi bine plătit riscă să condamne o generaţie întreagă la sărăcie.

Este mult mai eficient să prevenim o problemă, decât să o combatem după ce aceasta apare şi a afectat deja perspectivele de dezvoltare ale tinerilor. De aceea, în afară de înfiinţarea acestui program de stagii pentru tineri antreprenori, doresc să vă aduc în atenţie o serie de măsuri care au menirea de a preveni şomajul, nu doar de a îl combate după ce a apărut:

* Lansarea cu prioritate a proiectelor pentru ca tinerii români să poată beneficia de fondurile europene prevăzute de Comisia Europeană pentru implementarea programului "Garanţia pentru tineret". Factorii de decizie din Uniunea Europeană au înţeles că reducerea şomajului în rândul tinerilor trebuie să fie una din priorităţile Guvernelor statelor membre.

Ca urmare, la nivelul Uniunii Europene, au fost adoptate, încă din anul 2013, o serie de măsuri pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor. Cea mai importantă măsură este adoptarea unei Garanţii pentru tineret, care urmăreşte ca orice tânăr cu vârsta sub 25 de ani să primească o ofertă de muncă, ucenicie sau stagiu ori curs de formare continuă, în termen de 4 luni de la terminarea studiilor sau de la pierderea locului de muncă.

Pentru a finanţa aceste măsuri, Uniunea Europeană a alocat pentru România 212 milioane Euro pentru anii 2014-2015. Aceşti bani sunt destinaţi tinerilor din România, iar Guvernul condus de dumneavoastră are obligaţia să prezinte Comisiei Europene proiecte eligibile prin care aceşti bani să fie absorbiţi şi să ajungă la tinerii din România.

* Promovarea fără întârziere a unui program amplu de reforme structurale având drept finalitate stimularea investiţiilor private.

Locurile de muncă sunt create de sectorul privat, iar investitorii privaţi investesc în economii puternice, competitive.

Când aţi devenit prim- ministru în anul 2012 aţi promis crearea unui milion de locuri noi de muncă şi atragerea de investiţii străine de zece miliarde de euro. După doi ani şi jumătate, locurile de muncă nu au fost create, iar investiţiile străine au scăzut.

* Încurajarea iniţiativei antreprenoriale în rândul tinerilor.

Programe precum START pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor sau cel de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri sunt foarte utile, însă în lipsa unei finanţări adecvate ele se adresează doar unui număr foarte redus de beneficiari. De aceea, vă solicit să creşteţi în mod semnificativ alocările pentru aceste programe.

* Adaptarea educaţiei la nevoile de pe piaţa muncii. încurajarea frecventării învăţământului profesional, în special în mediul rural, poate stimula încadrarea în muncă a tinerilor români. De asemenea, fondurile europene ar trebui să fie folosite pentru cursuri de recalificare gratuite acordate tinerilor, în funcţie de oferta de pe piaţa forţei de muncă dintr-o regiune sau alta.

Este esenţial ca la nivel local să se realizeze parteneriate între instituţiile de învăţământ şi mediul privat pentru asigurarea unei pregătiri în concordanţă cu nevoile de pe piaţa muncii din zonă.

În România rata şomajului în rândul tinerilor era la finalul trimestrului al doilea din 2014 23,9%, situându-se peste media Uniunii Europene. în al doilea trimestru al anului 2012, când Guvernul condus de dumneavoastră şi-a început activitatea, rata şomajului în rândul tinerilor în Romania a fost de 21,5%.

Aştept de la dumneavoastră să le arătaţi tinerilor români că au un viitor în ţara lor. România nu îşi poate permite ca dumneavoastră să compromiteţi şansele unei întregi generaţii de tineri români.

Siegfried Mureşan

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.