Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

COMUNICAT DE PRESĂ

PARTENERIAT PENTRU PROMOVAREA RELAŢIILOR PUBLICE

Bucureşti, 23 octombrie 2014 - Astăzi, Asociaţia Română de Relaţii Publice (ARRP) a lansat un parteneriat cu universităţile din sistemul naţional de învăţământ superior din România care au programe de studii, de licenţă şi masterat, precum şi cu instituţiile organizatoare de doctorat în domeniul ştiinţelor comunicării.

Evenimentul a avut loc în cadrul întâlnirii consultative 'Relaţiile publice intre studiile universitare şi piaţa muncii', întâlnire organizată de ARRP la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. La eveniment au participat dl. Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naţionale, decani ai facultăţilor de comunicare şi relaţii publice şi şefi de departamente din astfel de facultăţi din Bacău, Braşov, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava, Timişoara, precum şi membri ai ARRP care activează în firme şi departamente de comunicare.

'Propunem acest parteneriat pentru a promova profesia de specialist în relaţii publice şi a contribui la o mai bună racordare a învăţământului la cerinţele pieţei muncii', a declarat Gabriel Pâslaru, preşedintele ARRP.

'Învăţământul romanesc va fi cu atât mai eficient cu cât va anticipa şi va răspunde mai bine necesităţilor economiei acestei ţări,' a declarat Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naţionale. 'Salut noua iniţiativa a Asociaţiei Romane de Relaţii Publice care vine să răspundă exact unui astfel de deziderat'.

'Din momentul când angajam un absolvent de relaţii publice şi până când el ajunge să poată lucra eficient şi independent este nevoie de cel puţin doi ani în care el practic îşi continua studiile la noi,' a spus Oana Bulexa, co-managing director al agenţiei de relaţii publice The Practice. 'Colaborând mai strâns cu mediul universitar, cred că putem ajuta absolvenţii să performeze mai repede în mediul de lucru.'

Participanţii au discutat posibilităţile prin care instituţiile de învăţământ superior să ajungă la o relaţie şi mai strânsă atât cu firmele de comunicare, cât şi cu departamentele de specialitate din cadrul instituţiilor statului prin utilizarea în comun a unor resurse pe care universităţile le deţin şi care încă nu îşi găsesc aplicare practică: lucrările de licenţă şi de doctorat ce conţin studii de caz importante pentru practicienii din domeniu.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.