Precipitaţiile sub formă de ninsoare vor fi prezente în Bucureşti, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, iar valorile termice maxime vor scădea cu 11 grade de la o zi la alta, reiese din prognoza de specialitate publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 19 ianuarie, ora 10:00 - 20 ianuarie, ora 8:00, valorile de temperatură vor fi în continuare cu mult mai mari decât cele normale datei. În acest context, valorile maxime se vor situa în jurul valorii de 13 grade, iar cele minime ajung la zero grade, până la un grad. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea când vor fi precipitaţii.
Vor fi ploi, care din a doua parte a nopţii, se vor transforma în ninsoare. Cantităţile de precipitaţii vor fi de 15 - 20 l/mp şi se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 6 - 7 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări spre sfârşitul intervalului când la rafală vor fi viteze de până la 45 km/h.
Totodată, pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 8:00 - 17:00, se vor semnala înnorări şi va continua să ningă, astfel că, până la sfârşitul intervalului, grosimea stratului de zăpadă va fi în medie de 10 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 40 - 45 km/h. Vremea se va răci accentuat, iar temperatura maximă va fi de cel mult două grade.
ANM a emis, vineri, o nouă informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă după-amiaza în majoritatea regiunilor.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 19 ianuarie, ora 10:00 - 20 ianuarie, ora 17:00, temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar în Muntenia şi în zona Carpaţilor Orientali, local acestea vor fi moderate cantitativ, unde se vor acumula 10 - 15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp.
De asemenea, vor fi ploi, care se vor transforma în ninsoare, din după-amiaza zilei de vineri (19 ianuarie), în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei, iar noaptea şi în restul teritoriului. Se va depune strat de zăpadă.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă (20 ianuarie) va continua să ningă în Oltenia, Muntenia şi în Dobrogea, dar în general slab cantitativ. Temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40 - 50 km/h, ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.
ANM precizează că vremea se va răci semnificativ, vineri, în jumătatea de nord a ţării, iar sâmbătă şi în restul zonelor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |