Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bacău, 14 mai /Agerpres/ - Cristi Manolache, cunoscut în Bacău sub porecla 'Legionarul' - din cauza celor opt ani pe care susţine că i-a petrecut în 'Legiunea Străină', corp al armatei franceze - şi-a lansat candidatura la funcţia de primar al municipiului din partea Partidului Ecologist Român în cadrul unei manifestări publice.
În prima parte a evenimentului găzduit de Sala Sporturilor, PER Bacău, în prezenţa lui Mihai Motoc, secretar general al acestei formaţiuni politice, a făcut cunoscut numele candidatului funcţia de primar al municipiului Cristi Manolache, dar şi pe al celui ce vizează funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Gabriel Căsăneanu. Anunţurile au fost făcute în scandările şi aplauzele simpatizanţilor veniţi cu bannere şi echipaţi cu tricouri pe care se afla înscrisă emblema partidului.
Organizaţia PER, despre care băcăuanii credeau, la începutul anului, că dispăruse, a fost reînsufleţită, în ultimele patru luni, de Cristi Manolache. Până în luna februarie, acesta fusese preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Conservator Bacău şi ar fi trebuit să fie candidatul acesteia la funcţia de primar. Din această postura, el şi ceilalţi lideri locali ai PC au criticat vehement politica primarului Romeo Stavarache şi a echipei sale. Arătându-se dezamăgit, public, de decizia conservatorilor de a-şi schimba poziţia politică şi de a-l susţine, în cadrul USL, pe actualul edil al Bacăului, Manolache a trecut la ecologişti, cu toată organizaţia municipală PC.
'Nu mă puteam dezice de ceea ce plănuisem politic. Am rămas consecvent acelor obiective pe care le gândisem. În primul rând de a stârpi incompetenţa şi minciuna din Primăria Bacău, precum şi cheltuirea banului public fără folos, în scopuri care nu au legătură cu nevoile cetăţenilor. Asta s-a petrecut până acum! Băcăuanii ştiu asta! De aceea, la sugestia multora dintre ei, am ales să continui să candidez' , a declarat pentru AGERPRES Cristi Manolache.
Despre contracandidaţii săi nu doreşte să vorbească 'deocamdată' pentru a nu derula 'o campanie agresivă'.
'Eu consider că scrutinul electoral este o competiţie de proiecte, nu o luptă pentru putere. Bineînţeles, nu voi rămâne fără reacţie dacă vor trage în mine. Şi probabil vor trage', a precizat Cristi Manolache.
Partea a doua a manifestării dedicate lansării candidaţilor PER Bacău cuprinde un prim spectacol electoral desfăşurat în judeţ, între invitaţi aflându-se nume cunoscute din muzica uşoară şi populară românească. AGERPRES/(AS - Cornel Cepariu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.