COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului 

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kaufland România iniţiază un nou program agricol, în parteneriat cu Cooperativa Ţara mea, ce vine în sprijinul producătorilor locali mici de fructe şi legume, prin care le garantează acestora siguranţa cantităţilor cultivate şi vândute, dar şi un profit sigur.

Potrivit unui comunicat al Kaufland România, obiectivele principale ale programului sunt consolidarea structurii producătorilor români, dar şi colaborarea pe termen lung, cu extinderea capacităţilor şi diversificarea portofoliului de articole.

"Susţinerea producătorilor locali reprezintă o prioritate în politica de achiziţii Kaufland România. Compania a sprijinit întotdeauna producătorii români şi a ales să colaboreze cu aceştia ori de câte ori acest lucru a fost posibil, iar acest program vine să întărească această promisiune. Produsele micilor fermieri din program sunt certificate internaţional pentru calitate şi siguranţă (Global GAP), respectă standardele de prospeţime Kaufland şi se vor găsi la raionul de legume-fructe începând chiar din lunile mai-iunie. În sezon, sortimentul de legume şi fructe de la raft ajunge până la peste 90% produse româneşti", se spune în comunicat.

Pentru acest proiect, Kaufland va colabora cu 237 de fermieri şi producători mici de pe teritoriul întregii ţări, înscrişi în Cooperativa Ţara mea, şi va colecta de la aceştia peste 9.000 de tone de fructe şi legume. Programul se desfăşoară în sezonul de legume şi fructe din România, în perioada mai - octombrie 2021, cu posibilitatea de a fi extins pe termen mai lung.

Toţi producătorii implicaţi în program îndeplinesc următoarele cerinţe: sunt certificaţi Global GAP sau urmează să obţină certificarea; au disponibile cantităţile necesare de fructe şi legume agreate, ce pot fi planificate în avans; sunt producători români individuali sau fac parte dintr-o cooperativă; au capacitate de prelucrare sau ambalare a produselor; dispun de capacitate de răcire sau pre-răcire a produselor; au capacitate logistică către depozitele centrale; dispun de capacitate de stocare adecvată, dacă este necesar; se angajează să respecte criteriile de calitate şi prospeţime ale Kaufland România.

"Producătorii mici şi mijlocii care îndeplinesc aceste cerinţe pot să se alăture programului, prin înscrierea în Cooperativa Ţara mea", precizează Kaufland România.

Pentru anul 2021, în faza iniţială a programului, au fost incluse 5 articole principale, iar planul pentru anul următor constă în mărirea cantităţilor şi diversificarea portofoliului de produse.

Cantităţile menţionate reprezintă aproximativ 30% din cantitatea necesară de produse pe sezon, iar pentru restul articolelor se colaborează cu alţi furnizori locali. Suprafaţa contractată în program este de circa 150 de hectare.

"Producătorii locali mici au în continuare nevoie de susţinere, mai ales într-o perioadă în care toată economia e pusă la grea încercare. Ne dorim să fim alături de ei, căutând mereu soluţii noi să îi susţinem să se dezvolte. Cei care aleg să îi sprijine au numai de câştigat, fiindcă românii caută în magazine produsele locale, iar dezvoltarea sectorului agricol intern înseamnă deopotrivă şi dezvoltarea economiei locale, pe lângă cea a business-ului. Cooperativa este cea mai sigură formă de asociere pentru micii producători care vor să crească şi noi suntem aici să îi susţinem", a declarat Valer Hancaş, director de comunicare şi Corporate Affairs Kaufland România.

Prin colaborarea cu Kaufland în acest proiect, producătorii locali beneficiază de o mai mare predictibilitate a suprafeţelor cultivate în raport cu cantităţile produse ce vor fi livrate, riscurile la nivelul producţiei sunt reduse şi li se asigură un profit sigur.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 ţări, 132.000 de angajaţi şi o reţea de 142 de magazine în România. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.