Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prima ediţie a târgului digital ExpoFerma va avea loc în perioada 14-17 iunie 2021 pe o platformă online interactivă dedicată, realizată de către LiveExpo.ro, accesul publicului fiind gratuit, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

"LiveExpo.ro organizează împreună cu Grupul Agrointeligenţa-BTvideo primul târg cu adevărat digital de agricultură, cu un nivel unic de interactivitate şi eficienţă în piaţa din România dedicată evenimentelor virtuale de profil", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, sistemul informatic care stă la baza ExpoFerma va permite furnizorilor de produse şi servicii adresate fermierilor să obţină un nivel de interactivitate maxim cu profesioniştii în agricultură care vizitează online Expoferma.

Totodată, Live Expo a organizat, cu succes, anul trecut două saloane auto în format digital-interactiv: Salonul Auto GAS (12-15 octombrie 2020) şi Salonul Auto SUV&Crossover (27 noiembrie 2020).

Platforma LiveExpo.ro permite o interacţiune foarte rapidă, accesibilă de pe orice dispozitiv digital (smartphone, tabletă, laptop, desktop). Utilizatorul nu este scos din pagină indiferent de acţiunea pe care o întreprinde asupra tool-urilor şi prezentărilor. Astfel, partenerii vor avea acces în două sesiuni: main stage şi stand privat.

"Inserăm un Showroom Online Interactiv cu listarea a 1-9 produse cu prezentare individuală, plus personalizarea butoanelor de prezentare a produsului şi colectarea datelor pentru interacţiunea directă mail furnizor-client, cât şi indexarea unei prezentări în format PDF cu posibilitatea de printare/descărcare", se mai spune în comunicat.

Potrivit organizatorilor, în perioada imediat următoare, companiile din agribusiness vor primi o prezentare completă a sistemului de standuri digitale propus, a modului de interacţiune cu fermierii, a agendei evenimentului în toate cele patru zile de desfăşurare, precum şi conferinţelor tematice zilnice de pe scena principală a Expoferma.

LiveExpo.ro este o platformă digitală pentru evenimente de tip expoziţii, webinarii, lansări de produs etc. care are la bază interacţiunea rapidă, accesibila şi detaliată între furnizorii de produse şi potenţialii clienţi. Grupul Agrointeligenţa-BTvideo este o platformă media de presă agricolă. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.