

Germania va ridica mai multe restricţii pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19, între care obligativitatea unui test negativ la intrarea în magazine sau limitările întâlnirilor private, a anunţat marţi ministrul german al Justiţiei, Christine Lambrecht, relatează AFP.
''Persoanele vaccinate nu vor mai avea nevoie de un test negativ pentru a merge la cumpărături, la coafor sau să viziteze o grădină botanică, de exemplu'', a indicat Christine Lambrecht într-un comunicat.
Potrivit unui text adoptat marţi de guvern şi care urmează să fie votat la sfârşitul săptămânii de către parlament, persoanele vaccinate se vor putea ''întâlni în privat fără restricţii'', a adăugat ministrul.
Restricţiile de circulaţie recent introduse de la ora 22:00 nu se vor mai aplica persoanelor care au primit două doze de vaccin.
Camera inferioară a parlamentului, Bundestag-ul, va vota acest text joi şi Bundesrat-ul, camera superioară, vineri. Dacă vor fi adoptate, aceste măsuri de relaxare ar putea intra în vigoare în acest weekend.
Peste 6,7 milioane de persoane au primit luni ambele doze de vaccin anti-COVID-19 în Germania şi aproape 24 de milioane o doză, potrivit Institutului Robert Koch.
Germania, puternic afectată de un al treilea val epidemic în această iarnă, a adoptat timp de câteva luni numeroase restricţii, de la închiderea barurilor, restaurantelor, spaţiilor culturale şi a celor sportive, până la închiderea magazinelor neesenţiale, limitarea drastică a întâlnirilor private sau chiar restricţii de circulaţie pe timp de noapte.
Spre deosebire de multe ţări europene, guvernul german nu a prezentat încă un calendar pentru redeschiderea acestor activităţi.
''A trebuit să restricţionăm drepturile fundamentale în timpul crizei sanitare pentru a proteja viaţa şi sănătatea. A fost extrem de dureros pentru mine, ca ministru al Justiţiei'', a subliniat Christine Lambrecht. ''De asemenea, am spus întotdeauna că drepturile fundamentale trebuie restabilite de îndată ce restricţionarea lor nu mai este justificată'', a adăugat ministrul social-democrat.
''Scăderea ratelor de infectare şi faptul că tot mai mulţi oameni se vaccinează îmi oferă încredere că putem trece rapid la alte etape de deschidere'', a concluzionat ea, subliniind că ''pandemia nu s-a încheiat încă''.
Germania are până marţi 3.433.516 de cazuri de COVID-19 declarate oficial de (o creştere cu 7.534 în 24 de ore) şi 83.591 de decese (o creştere cu 315). AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.