

Fostul premier polonez Donald Tusk, preşedinte al Partidului Popular European (PPE), a anunţat marţi că nu va participa la apropiatul scrutin prezidenţial din ţara sa întrucât procesul de vot prin corespondenţă, implementat în pripă, ar fi neconstituţional şi nesigur, relatează dpa.
''În opinia mea, nu ar trebui să participăm ... la votul prin corespondenţă'', a spus Tusk, care a adăugat că a evitat intenţionat termenul ''alegeri''.
Alegerile prezidenţiale din Polonia sunt prevăzute pentru data de 10 mai. În contextul epidemiei de COVID-19, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varşovia, a propus transformarea întregului proces electoral într-un vot prin corespondenţă, deşi opoziţia doreşte amânarea scrutinului.
O lege privind introducerea votului universal prin corespondenţă nu a intrat în vigoare deocamdată, iar parlamentul polonez va lua o decizie în această privinţă pe 6 mai. Totuşi, PiS a lansat deja pregătirile pentru scrutin, în pofida problemelor organizaţionale în creştere şi a unor neclarităţi de natură juridică, ceea ce a atras critici dure din partea opoziţiei şi a societăţii civile poloneze.
Procesul planificat de PiS nu va respecta cerinţele pentru un vot corect, egal şi secret şi ar încălca legea fundamentală din cauza schimbărilor de ultim moment survenite în codul electoral - a scris Donald Tusk pe Twitter.
''Dacă toţi polonezii decenţi şi oneşti spun 'Acestea nu sunt alegeri şi noi nu vom participa', PiS va da înapoi în ultimul moment'', a adăugat Tusk. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |