COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lucrările la Spitalul de boli infecţioase din Oradea, construit de la zero, prin PNRR, au fost demarate miercuri pe amplasamentul de 2,5 hectare din strada Vlădeasa, fiind cel mai mare proiect, finanţat cu 135 de milioane de euro, din istoria municipiului.

"Avem o clădire de aproximativ 50.000 de metri pătraţi, suprafaţă desfăşurată, una dintre cele mai importante clădiri din domeniul medical din România care efectiv se execută. Aţi auzit cu toţii de spitalele care se fac, de această linie prin PNRR, care finanţează o multitudine de spitale, dar realmente este al treilea din PNRR care începe execuţia. Să ne bucurăm aşa cum se cuvine de acest moment, pentru că a fost un efort foarte mare", a declarat într-o conferinţă de presă susţinută pe şantier ing. Cristina Cuceu, coordonatoarea colectivului de proiectare.

La inaugurarea lucrărilor au participat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, managerul general al spitalelor orădene, dr. Gheorghe Carp, directorul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea, Marius Moş, managerul de proiect Ionuţ Pop şi reprezentanţii asociaţiei de constructori.

Potrivit primarului Florin Birta, terenul necesar a fost transferat, prin bună colaborare, de la Consiliul Judeţean către Primăria Oradea. "După dispute şi încercări", primăria orădeană a reuşit să semneze, la finalul anului 2023, contractul de finanţare al proiectului în valoare de 135 de milioane de euro, din care 5%, contribuţia municipiului Oradea.

Între timp s-a demarat procedura de licitaţie şi în martie a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie cu asocierea formată din Construcţii Erbaşu S.A - lider de asociere, Terra Gaz Construct S.R.L - asociat 1 şi Concelex S.R.L - asociat 2. Valoarea efectivă a contractului de construcţie este de circa 73 milioane de euro, fără TVA, diferenţa urmând să acopere dotările spitalului, pentru care primăria va organiza o nouă licitaţie.

După proiectare, data de 11 septembrie 2024 înseamnă demararea lucrărilor la noul spital, termenul de execuţie a lucrărilor fiind de 30 de luni.

La final, toate secţiile de pneumoftiziologie, de boli infecţioase şi cele ale Dispensarului TBC vor fi mutate în noul spital, care va pune la dispoziţia pacienţilor condiţii de tratament la standarde europene.

Managerul de proiect Ionuţ Pop a precizat că, în zilele următoare, vor începe lucrările de săpătură generală, urmate de turnarea radierului şi tot ce implică elevaţii până la cota zero.

Din suprafaţa totală de 25.000 de metri pătraţi, spitalul va ocupa circa 10.000 mp. În jur, vor fi amenajate parcări la sol şi subteran cu 170 de locuri. Ansamblul spitalului este compus din patru corpuri de clădire, cu înălţimi diferite, parter, două sau patru etaje, conectate la nivelul etajelor inferioare, care vor putea funcţiona atât individual, cât şi interconectate.

Unitatea medicală va avea 299 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienţilor (ce vor putea fi suplimentate la 326 de paturi, în funcţie de necesităţi). Vor fi amenajate şi saloane cu unul sau două paturi.

Spitalul va avea şi un compartiment pentru urgenţe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale deservite: boli infecţioase, pneumoftiziologie, serviciile necesare diagnosticului (imagistică, explorări funcţionale, endoscopie bronşică şi digestivă), un cabinet pentru vaccinuri şi spaţii pentru deservirea funcţiei educaţionale (sală conferinţe, săli studiu, camere pentru rezidenţi etc.).

Spitalul va cuprinde şi un ambulatoriu integrat, cu cabinete pentru fiecare dintre specialităţi, precum şi săli de tratamente. În cadrul ambulatoriului se va regăsi şi o cameră hiperbarică. Ambulatoriul va avea acces direct din exterior, precum şi din holul de acces al spitalului. Independent de acesta, cu acces separat de restul spitalului, se va regăsi Dispensarul TBC. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.