Primăria Capitalei începe evaluarea preliminară a imobilelor din punctul de vedere al riscului seismic, peste 8.000 de clădiri urmând să intre în acest program, în scopul stabilirii ordinii expertizării şi ulterior consolidării lor, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
"Începem azi evaluarea preliminară din punctul de vedere al riscului seismic a imobilelor din Bucureşti, în lege ea se numeşte evaluare vizuală rapidă. Este un concept nou pe care l-a introdus legea în 2022 şi a fost detaliat de o hotărâre de Guvern în 2023. Asta înseamnă că vrem să luăm toate clădirile din Bucureşti care au o anumită înălţime şi o anumită vechime şi să facem foarte repede o evaluare preliminară, astfel încât să ştim unde să ducem banii pentru expertiza propriu-zisă şi pentru consolidarea propriu-zisă, să avem un plan de acţiune pe mai mulţi ani de acum încolo. Vorbim în Bucureşti de 8.000 de clădiri. Asta nu înseamnă că toate au risc seismic, asta înseamnă că, în conformitate cu legea, trebuie să le evaluăm preliminar şi în funcţie de ele, să vedem la care vom face expertiza propriu-zisă", a precizat Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
El a adăugat că programul de evaluare preliminară va începe cu 200 de clădiri din zona istorică.
"Azi începem pentru 200 de clădiri din zona istorică, este un proiect pilot şi în funcţie de el o să vedem care sunt dificultăţile care sunt pe parcurs, să continuăm cu restul imobilelor din Bucureşti (...). Sunt trei etape, una este această evaluare preliminară, după care este expertizarea şi după aceea este consolidarea propriu-zisă. Gradele de risc seismic ne dau expertiza şi noi, prin evaluarea preliminară, vedem numai care este ordinea în care facem expertiza", a menţionat Dan.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
În context, Răzvan Munteanu, director executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, a spus că finanţarea este asigurată din bugetul local, pentru acest proiect - pilot urmând să fie alocată suma de 150.000 de lei plus TVA.
"Odată ce vom implementa proiectul pilot şi vom trage învăţămintele tehnice necesare, vom scala acest proiect - pilot şi îl vom extinde la nivelul Bucureştiului prin încheierea unui acord cadru, astfel încât până în 2025 să putem încheia responsabilităţile legale pe care le avem", a punctat Munteanu.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Potrivit acestuia, activitatea de evaluare rapidă a imobilelor se va desfăşura în două etape, una de teren şi una de birou, acolo unde se validează datele culese din teren.
"Avem obligaţia legală ca până în anul 2025 să evaluăm vizual rapid imobilele din Bucureşti, care trebuie să respecte anumite criterii de eligibilitate. Este un proces complex, dar necesar din două motive. Primul motiv este legat de nevoia de a identifica toate aceste imobile din oraş, pentru că astăzi nu ştim exact care este fondul construit în oraşul nostru, şi al doilea obiectiv este acela de a avea un scor pentru toate clădirile pe care le evaluăm, din nevoia de a prioritiza imobilele în nişte programe de consolidare (...). Activitatea se desfăşoară în două etape. O activitate în teren de culegere a datelor şi a doua activitate se desfăşoară în birou, cu validarea datelor colectate din teren. Odată ce sunt colectate aceste date, este completată fişa de evaluare vizuală rapidă, fişa urmând a fi încărcată în platforma Ministerului Dezvoltării. Suntem mai mulţi actori implicaţi în acest proces - Ministerul Dezvoltării, în calitate de promotor al metodologiei de evaluare vizuală rapidă şi de elaborator al platformei electronice, în care încărcăm fişele de evaluare vizuală rapidă, apoi suntem noi, Primăria, în calitate de autoritate coordonatoare, apoi avem externalizată această activitate către un operator economic ce are rolul de manager de program, care vine şi ne pune la dispoziţie supervizorul tehnic, precum şi inspectorii tehnici care culeg datele din teren", a explicat Munteanu. AGERPRES/(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |