COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, estimează că peste cinci luni vor fi atribuite contractele pentru tronsoanele III şi IV ale lucrărilor de supralărgire din Prelungirea Ghencea.

"Am decis să lăsăm la compania noastră aceste prime două tronsoane şi pe celelalte, după mai multe formalităţi administrative - modificări de indicatori, chestiuni tehnice - în sfârşit le-am scos în achiziţie (pe SEAP, n.r.). Probabil că ofertele o să fie depuse cam în două luni şi jumătate din momentul acesta, cu toate clarificările. Şi, după o evaluare, cam în cinci luni, din momentul acesta, să putem să atribuim şi să înceapă lucrarea şi o reproiectare, acolo unde e nevoie", a declarat Nicuşor Dan, pentru B1Tv.

El a precizat că primul tronson e realizat în proporţie de 35% şi al doilea, de 98%.

"Acolo sunt patru tronsoane. De la stadion până în Râul Doamnei e la 35%, până în vara viitoare îl facem. De la Râul Doamnei până în Valea Oltului este la 98%, se circulă pe două benzi. Celelalte două erau mai complicate... şi linia de tramvai care trebuie să se prelungească până la capăt. Erau mai complicate şi proiectarea a fost făcută foarte deficitar. Vă dau un exemplu. Pe un kilometru, au fost vreo 80 de dispoziţii de şantier. Adică, proiectul a prevăzut ceva şi în teren a trebuit să se facă altceva, cu hârtii, cu acorduri", a explicat Nicuşor Dan.

Pe de altă parte, edilul general a remarcat că în Bucureşti se întâmplă "de foarte multe ori" ca situaţia din teren să nu coincidă cu cea din documentaţie.

"În Bucureşti, situaţia asta e generalizată. Adică, noi am avut de lucrat un kilometru de linie de tramvai pe strada Geniului şi pe acest kilometru s-a găsit o reţea de apă caldă, de care nu ştia nimeni că e acolo. Deci nu avem hărţi actualizate. Abia acum începem să le facem. Şi totul este imprevizibil", a spus acesta. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.