Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a dispus controale la locurile de joacă, unităţile medicale şi instituţiile de învăţământ preuniversitar din Capitală, a anunţat, vineri, prefectul Rareş Hopincă.
Comitetul s-a reunit vineri la sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă.
Rareş Hopincă a menţionat că au fost formate echipe mixte care vor evalua, de săptămâna viitoare, locurile de joacă din Capitală în ceea ce priveşte siguranţa echipamentelor, planul de pază, monitorizarea video, instalaţiile electrice şi va fi dispus un plan de măsuri pentru administratorii acestora.
Potrivit prefectului, în general, locurile de joacă din Bucureşti sunt "sigure", dar se înregistrează şi situaţii în care sunt deficienţe şi acestea trebuie remediate.
"Am dispus crearea unor echipe mixte de control pentru evaluarea tuturor unităţilor medicale din Municipiul Bucureşti, pornind de la incendiul de la Centrul Robănescu. Vom verifica toate instalaţiile electrice, toate sistemele de alarmare, stadiul documentaţiilor ISU. Echipe mixte de control vor intra de săptămâna viitoare în toate spitalele", a mai explicat Hopincă.
Totodată, el a anunţat că echipe mixte de control vor face verificări la toate instituţiile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti referitor la autorizaţia pentru securitate la incendiu, planurile de pază, siguranţa echipamentelor din interiorul şi curtea şcolilor.
Echipele de control vor fi formate din reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi, punctual, ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi ai altor instituţii, în funcţie de specificul controalelor.
Rareş Hopincă a estimat că un raport preliminar în urma acestor controale va fi elaborat în 30 de zile, iar în maximum 60 de zile verificările se vor finaliza.
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti a mai dispus toaletarea de urgenţă a arborilor care sunt în declin biologic şi sunt situaţi în proximitatea locurilor de joacă, a unităţilor de învăţământ şi a spitalelor din Capitală.
"La nivelul Municipiului Bucureşti există foarte multe avize de toaletare şi defrişare care nu sunt emise de Primăria Generală, deşi este obligatoriu ca foarte mulţi arbori, peste 10.000 din estimările noastre, să fie toaletaţi sau defrişaţi de urgenţă. (...) În virtutea hotărârii de astăzi, toţi arborii care sunt în declin biologic şi sunt marcaţi pot fi toaletaţi de primăriile de sector şi instituţiile responsabile", a spus Rareş Hopincă. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |