Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc a depus o cerere de finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru achiziţionarea a 50 de containere inteligente pentru deşeuri şi amenajarea unui centru de colectare a deşeurilor prin aport voluntar.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al municipalităţii, oraşul ar urma să atragă în acest scop o finanţare externă suplimentară de 7,62 milioane de lei.

"Noi apeluri au fost deschise în cadrul PNRR, iar cu această ocazie Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru a adopta hotărâri privind două proiecte care vor fi depuse. Unul este pentru achiziţionarea de containere digitale de colectare a deşeurilor, iar celălalt pentru amenajarea unui depozit de deşeuri. Containerele inteligente de colectare vor fi instalate în mai multe cartiere ale oraşului, iar rezidenţii vor putea să deschidă aceste containerele cu ajutorul unui card special, sistemul inteligent fiind capabil să măsoare şi greutatea deşeurilor aruncate. Costul investiţiei depăşeşte trei milioane de lei. Containerele vor fi similare celor de tip dulap, deja cunoscute în Miercurea-Ciuc, şi vor fi livrate în urma unei proceduri naţionale de achiziţii publice", se arată în comunicatul citat.

Al doilea proiect se referă la amenajarea unui depozit pentru colectarea deşeurilor reciclabile, care va fi amplasat pe strada Zorilor nr. 34, acolo unde îşi va reloca activitatea operatorul regional de salubrizare Eco-Csík.

"Conform proiectului, locuitorii vor putea depune gratuit 12 tipuri de deşeuri, care nu pot fi depozitate la punctele de colectare din oraş din cauza dimensiunilor sau a altor caracteristici: anvelope, mobilier, medicamente expirate, baterii şi acumulatori. Pentru realizarea acestui proiect primăria solicită o finanţare de 4,55 milioane de lei", mai precizează sursa citată. AGERPRES/(AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.