Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că Primăria a achitat deja două rate din datoria de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o va plăti eşalonat, pe o perioadă de 50 de luni.

"Cu domnul Constanda discuţia s-a încheiat. În urma unor hotărâri judecătoreşti pe care nu vreau să le comentez, avem o obligaţie de plată către domnia sa. Această obligaţie era instant, adică noi trebuia să îi dăm 125 de milioane pe loc. În urma negocierilor, am eşalonat-o pe 50 de luni, adică patru ani şi puţin. Din acest moment, am plătit primele două rate, conform contractului. O să le plătim pe următoarele şi discuţia s-a încheiat", a arătat el într-o conferinţă de presă.

Primarul general a salutat faptul că prefectul Capitalei, Toni Greblă, solicită instanţei anularea dispoziţiilor prin care primarul general a restituit în anul 2003 Parcul Bordei. Pe de altă parte, Nicuşor Dan a adăugat că Primăria nu poate să aştepte timp de patru-cinci ani terminarea litigiului, având investiţiile blocate în acest interval.

"Foarte bine, e foarte bine. Dacă o face şi dacă are dreptate, e foarte bine. Au fost nişte dispoziţii de primar în anul 2003 de la care a pornit tot cazul Constanda. A fost o decizie judecătorească irevocabilă în anul 2008. A mai fost o decizie judecătorească definitivă în anul 2019; recursul la Înalta Curte s-a respins în 2020. Şi aceste două hotărâri - cea din 2008 şi în special cea din 2019 - sunt obligatorii pentru noi şi pentru Constanda. În baza celei din 2019, noi suntem obligaţi să îi dăm lui Constanda 125 de milioane de euro. Până când aceste hotărâri vor fi, eventual, revizuite, în orice formă, ele există şi obligaţia există, după cum există şi dreptul lui Constanda de a ne bloca conturile. Îi urez succes prefectului în demersul lui. Cu atât mai bine pentru Municipalitate dacă se întâmplă ceva extraordinar în acest dosar. Numai că noi nu putem să stăm 4-5 ani cu toate investiţiile din oraşul acesta blocate, aşteptând să se termine un eventual litigiu cu un eventual succes", a spus primarul general. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.