Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că în următoarea şedinţă a Consiliului General va fi aprobat un proiect care prevede un buget de două milioane de lei pentru Compania Parking, în vederea proiectării şi execuţiei de locuri de parcare.

"O să treacă în şedinţa de Consiliu General, la sfârşitul acestei luni, bugetul Companiei Parking. În Bucureşti, activitatea de parcare este delegată de Municipalitate către Compania Municipală Parking. În bugetul companiei sunt prevăzuţi 2 milioane de lei pentru proiectare şi execuţie locuri de parcare amenajate pe spaţiul public din Bucureşti", a arătat edilul general, joi, într-o declaraţie de presă.

El a menţionat că Municipalitatea doreşte să extindă "foarte mult" numărul locurilor de parcare amenajate.

"În momentul acesta există o prevedere în legea drumurilor care spune că nu poţi să taxezi parcarea decât în locurile de parcare amenajate. Pe rezidenţial, este o problemă care ţine de primăriile de sector. Pe drumurile care sunt administrate de Primăria Municipiului Bucureşti, cele care sunt amenajate, sunt şi plătite. Ce vrem noi să facem este să extindem foarte mult numărul de locuri de parcare care sunt amenajate", a spus el.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţa pe 12 mai că în următorii doi ani ar urma să fie triplat numărul de locuri din parcajele publice, obiectivul fiind obţinerea unui venit zilnic de aproximativ un milion de lei. El menţiona că noile locuri de parcare se vor amenaja pe străzile care nu sunt trasate în prezent, conform legislaţiei în vigoare. Alte 3.000 de locuri vor fi pe terenuri lăsate pârloagă.

"Astăzi, noi exploatăm undeva la maxim 11.957 de locuri de parcare, care sunt împărţite pe trei zone. Este regretabil şi ruşinos cum au fost exploatate aceste parcări în ultimii ani, pentru că veniturile din aceste parcări se ridică la maxim 60.000 de lei pe zi. Dacă faceţi un calcul simplu, veţi vedea că gradul lor de încasare este la sub 20%. Ne-am propus să triplăm acest număr de parcări în următorii doi ani. Astăzi, în timp ce vorbim, la Comisia Tehnică de Circulaţie se avizează 1.385 de noi locuri de parcare. În fiecare zi, începând de săptămâna trecută, se avizează noi locuri de parcare. Ne propunem ca până la finele anului viitor să fie peste 32.000 de locuri publice de parcare, cu un randament, prin digitalizare şi prin modernizarea lor şi prin 'enforcement' al organelor", declara viceprimarul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.