Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică, la Prima TV, că până la sfârşitul anului 2023 îşi doreşte ca toate lucrările mari de infrastructură să fie expertizate şi să se semneze contracte de mentenanţă acolo unde este nevoie de acest lucru.

"Pentru Podul Basarab şi toate celelalte pentru care nu există recepţia, pentru că nu mai suntem exact la momentul la care s-au terminat lucrările, trebuie să începem printr-o expertiză, să vedem unde suntem cu construcţia la momentul acesta şi după aceea să scoatem şi să vedem care sunt lucrurile de remediat şi pentru care, nefiind în garanţie, va trebui să plătim o firmă de construcţii să le remedieze, şi după aceea să semnăm un contract de mentenanţă, astfel încât să fie făcută mentenanţa. (...) Obiectivul nostru este ca până la sfârşitul lui 2023 să închidem povestea asta, adică să avem tot ce înseamnă mari lucrări de infrastructură să aibă expertiza care să ne spună unde suntem şi dacă e nevoie de mentenanţă să semnăm un contract de mentenanţă", a precizat Dan, întrebat dacă Podul Basarab nu e un pericol pentru cetăţeni, în condiţiile în care nu s-a făcut recepţia acestei lucrări.

El a adăugat că şi sediul Primăriei Capitalei se află în aceeaşi situaţie, în sensul că nu s-a făcut recepţia la finalizarea lucrărilor de reabilitate.

"Sunt foarte multe lucrări pentru care s-au investit bani publici şi nu s-a mers cu ele până la recepţie, inclusiv sediul Primăriei Capitalei. Pentru multe din lucrările care s-au făcut de către PMB, recepţia trebuia să fie făcută la momentul încheierii lucrărilor, nu a fost o preocupare, Direcţia Investiţii nu este cea mai fiabilă din PMB, acum am început. Acolo unde noi am terminat investiţia, am şi făcut recepţia şi s-a dat drumul la perioada de garanţie", a conchis edilul. AGERPRES/(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Dan, despre termia în Bucureşti: În 2024 vor mai fi probleme punctuale, avariile - din ce în ce mai mici

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.