Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a atras atenţia, sâmbătă, că şoferii Societăţii de Transport Bucureşti care nu ies pe traseu riscă desfacerea contractului de muncă.

"Există, pe de o parte, Codul Penal, care vorbeşte despre nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi găsiţi şi acolo limitele de sancţiuni, (...) pe de altă parte există un contract de muncă în care se prevăd drepturi şi obligaţii - obligaţia de a presta activitatea pentru care eşti plătit - şi sunt nişte sancţiuni graduale, inclusiv cea a desfacerii contractului de muncă", a precizat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, la sediul STB, unde a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al instituţiei.

El a menţionat că desfacerea contractului de muncă este atributul conducerii executive - consiliul de administraţie şi directorul general al STB.

"Contractul individual de muncă prevede această sancţiune după neîndeplinirea timp de trei zile consecutive a obligaţiilor de serviciu", a punctat Nicuşor Dan.

El a subliniat că "vremea sindicalismului mafiot şi de partid a apus în România".

"S-au întâmplat azi, în multe locuri, aşa cum am spus, ultimele zvâcniri ale acestui tip de sindicalism mafiot. Au fost oameni în autobaze şi în depouri care au încercat să iasă să îşi facă munca pentru care sunt plătiţi şi au fost intimidaţi până la agresaţi de către sindicalişti, reprezentanţi ai sindicatului. Din nou vreau să transmit foarte ferm: acest lucru nu se poate întâmpla într-un stat de drept şi acest lucru nu poate să rămână fără urmări într-un stat de drept", a atras atenţia primarul Capitalei.

În opinia sa, faptul că au fost sâmbătă nişte şoferi şi vatmani care au înţeles "nebunia" în care îi ducea sindicatul este "un semn de însănătoşire".

"Din nou fac un apel la raţiune. Deja cred că toată lumea a înţeles - nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti e infracţiune, numai că în interpretarea unei infracţiuni, în judecarea unei infracţiuni există noţiunea de individualizare a pedepsei: cu cât persişti, cu atât e mai grav ceea ce faci. (...) Şi salut faptul că Parchetul a început urmărirea penală", a declarat Nicuşor Dan.

El a menţionat că în cazurile angajaţilor care au vrut să iasă la muncă şi au fost ameninţaţi a fost trimisă Poliţia. De asemenea, a precizat că Poliţia a fost sesizată şi în cazul autobuzului vandalizat în trafic.

Sâmbătă este a treia zi de grevă a lucrătorilor STB.

Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, încetarea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti, stabilind că aceasta este ilegală.

De asemenea, judecătorii au decis reluarea imediată a activităţii.

Hotărârea instanţei este executorie. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, editori online: Adrian Dădârlat, Alexandru Cojocaru)

 

Citeşte şi:

 

0800800868 - număr pentru şoferii STB împiedicaţi de colegii lor să iasă pe traseu

 

Preşedintele PNL Bucureşti: Greva de la STB - imorală, penală şi politică

 

Criţ (STB): Estimez pierderile provocate de grevă în jur de 20 milioane lei; dacă nu se reia activitatea, societatea poate intra în insolvenţă

 

USR Bucureşti condamnă actele de vandalism la adresa şoferilor STB care ies pe traseu

 

Conducerea STB se întâlneşte la ora 13:00 pentru a estima pagubele provocate de grevă

 

Criţ (STB): La ora 8:00 erau pe traseu 15 vehicule

 

LIVE UPDATE Greva declanşată de sindicaliştii STB continuă şi vineri; şoferii refuză să scoată vehiculele pe traseu

 

LIVE UPDATE STB: Mai multe vehicule sunt blocate în depouri şi autobaze; sindicaliştii STB au întrerupt lucrul joi dimineaţa

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.