Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că greva iniţiată de sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) este una ilegală, cu substrat politic, al cărei principal responsabil ar fi liderul sindical Vasile Petrariu, în acelaşi timp consilier municipal din partea PSD.

"Nu este o grevă spontană, aşa cum se afirmă. Este o grevă orchestrată de sindicatul reprezentativ şi avem dovezile în acest sens. Şi avem deja scrise şi depuse plângerile penale împotriva liderilor de sindicat care au orchestrat-o. Şi este - dincolo de a fi o grevă organizată de sindicat - este o grevă politică al cărei principal responsabil este domnul Petrariu, consilier general PSD şi lider al sindicatului reprezentantiv. Şi avem şi dovezile şi plângerile penale împotriva domniei sale", a arătat Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.

Primarul general şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că şoferii STB "au căzut în plasa unor manipulări cu substrat politic". El a făcut apel la şoferi să "înţeleagă gravitatea acţiunilor lor" şi să reia activitatea, deoarece este afectată viaţa a sute de mii de bucureşteni care folosesc în mod uzual transportul public.

"Vreau să le transmit şoferilor care participă la această grevă că sunt deschis la un dialog cu ei, dar nu prin intermediul liderilor de sindicat care au organizat acest protest ilegal. Îi aştept la discuţii, îi aştept să îşi desemneze reprezentanţi cu care să stăm de vorbă", a spus Nicuşor Dan.

Edilul general a subliniat că exista obligaţia legală conform căreia, pentru servicii importante, precum transportul public, să fie asigurată o treime din activitate.

"Acţiunea în instanţă este scrisă, este depusă la Tribunalul Bucureşti de către STB, prin care solicită judecătorilor să constate că această acţiune este ilegală şi să dispună să reia lucrul. Va fi un litigiu pe care l-a iniţiat STB - fiind un conflict de muncă între STB şi angajaţii STB -, va fi o cerere de intervenţie din partea Municipalităţii, care este şi ea scrisă, pentru că această grevă afectează viaţa a sute de mii de bucureşteni", a mai spus el.

Primarul general a mulţumit Metrorex pentru că a suplimentat transportul, iar Poliţiei şi Jandarmeriei pentru faptul că s-au mobilizat în vederea informării populaţiei care aştepta în staţiile STB fără să ştie de grevă. Nicuşor Dan a atras atenţia asupra faptului că în timpul stării de alertă nu ar trebui organizate greve.

"Avem o grevă la serviciul public de transport, la STB - o acţiune foarte gravă, care afectează foarte mulţi bucureşteni de toate categoriile: copii care trebuie să meargă la şcoală, oameni care trebuie să meargă la serviciu, pensionari care poate trebuie să meargă la un consult medical. Este o grevă ilegală pentru multe motive. În primul rând, suntem în stare de alertă şi în stare de alertă nu se fac greve. Există o lege a dialogului social care obligă ca înainte de o grevă să existe nişte paşi procedurali, tocmai pentru ca patronatul - în cazul nostru, consiliul de administraţie - să poată să ia cunoştinţă de revendicări", a explicat edilul.

Sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au întrerupt lucrul joi dimineaţă. Metrorex a introdus în circulaţie toate trenurile disponibile din flotă şi va circula în orele de vârf la un interval minim posibil, a informat compania.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) a făcut apel la conducerea STB şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruștei)

 

Citește și:

 

Nicuşor Dan: STB - datorii de 1,2 miliarde de lei la preluarea mandatului; în prezent - 760 milioane de lei

 

STB: Mai multe vehicule sunt blocate în depouri şi autobaze; sindicaliştii STB au întrerupt lucrul joi dimineaţa

 

Metrorex introduce în circulaţie toate trenurile disponibile din flotă, pe fondul grevei STB

 

Prefectura Capitalei: Efectivele de Poliţie şi Jandarmerie - suplimentate în zona staţiilor de metrou, în contextul grevei angajaţilor STB

 

Şeful STB: Greva declanşată este ilegală; vom sesiza tribunalul pentru suspendarea ei

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.