COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 07:25 si 09:00 se va semnala Local ceață ce determină vizibilitate redusă, sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona joasă a județului Satu Mare , respectiv zona localităților; COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h și pe arii restrânse de peste 100 km/h. in Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților, Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Taxele şi impozitele datorate bugetului local se vor plăti online din 2022, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis, miercuri, AGERPRES.

Primăria Sectorului 4 desfiinţează total ghişeele şi devine prima administraţie locală din România care elimină "statul la coadă, nervii, aglomeraţia şi timpul pierdut".

De anul viitor, toate plăţile se vor face exclusiv online, prin ordin de plată sau la aparatele SelfPay, iar pentru aceasta contribuabilii vor avea la dispoziţie un nou instrument de plată online, pe lângă cele consacrate deja. Noua metodă va putea fi folosită începând din 1 ianuarie 2022, la adresa http://taxeimpozite.ps4.ro din cadrul noii platforme electronice a autorităţii locale, http://start.ps4.ro.

Accesul în această platformă se va face pe baza unui cont unic de identificare, atribuit de autoritatea locală fiecărui deţinător de rol fiscal de pe raza sectorului. Contul va fi comunicat fiecărui cetăţean în parte, până la sfârşitul acestui an, printr-o scrisoare trimisă la adresa de domiciliu şi în care se vor regăsi toate informaţiile necesare referitoare la utilizarea contului, precum şi o decizie de impunere prin care se va comunica valoarea totală a taxelor şi impozitelor datorate bugetului local pentru 2022.

Persoanele care întâmpină dificultăţi cu plăţile online vor fi sprijinite. Acestea vor avea la dispoziţie 30 de aparate SelfPay, destinate exclusiv pentru plata taxelor şi a impozitelor locale. Ele vor fi amplasate în cele mai aglomerate zone comerciale de pe raza Sectorului 4. Toate aceste aparate vor fi asistate zilnic de angajaţi ai Primăriei Sectorului 4, care îi vor ajuta pe cei ce nu sunt familiarizaţi cu acest sistem de plată să îşi achite dările.

Contribuabilii vor putea plăti în continuare şi prin ghişeul.ro, la cele peste 200 de aparate SelfPay de la nivelul Capitalei şi cele 500 de staţii Westaco de la nivel naţional, pe care cetăţenii le-au putut folosi, în ultimii ani, pentru plata taxelor.

Digitalizarea administraţiei Sectorului 4 nu vizează doar plata online a taxelor şi impozitelor. Toate interacţiunile cu Primăria, fie că vizează acte pentru maşini sau proprietăţi, certificate şi autorizaţii de construire, documente necesare autorizării comerciale sau schimbarea cărţilor de identitate etc., vor putea fi posibile prin intermediul aceluiaşi cont unic, atribuit fiecărui cetăţean în noul sistem electronic al Sectorului 4 şi care va cuprinde toate Direcţiile din cadrul administraţiei locale ce interacţionează cu contribuabilii.

În ajutorul celor care nu reuşesc să folosească din start această modalitate se înfiinţează "Centrul de interacţiune cu cetăţenii Sectorului 4". Amenajat în Mall Grand Arena, Centrul va avea 16 birouri specializate, unde angajaţii Primăriei îi vor consilia pe cetăţeni în eliberarea actelor şi a acordurilor pe care aceştia le solicită. Pentru evitarea aglomeraţiei, oamenii vor avea posibilitatea să se programeze online, telefonic la 021.9441 sau la recepţia Centrului. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.