Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Noul prefect de Brăila, Florin-Sergiu Dobrescu, este fost poliţist de carieră, cu o activitate de 28 de ani în structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, ultima funcţie deţinută fiind cea de şef Serviciu Ordine Publică în cadrul IPJ, de unde a şi ieşit la pensie în 2020, potrivit CV-ului făcut public de Instituţia Prefectului.

Florin-Sergiu Dobrescu a fost învestit în funcţia de prefect al judeţului Brăila vineri, în cadrul unei videoconferinţe la care au asistat cei doi subprefecţi ai Brăilei, Nicolae Niţescu şi Adin Boboc, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, precum şi preşedintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.

Deputatul Alexandru Popa a transmis un comunicat de presă, la scurt timp după învestirea noului prefect al judeţului Brăila, în care a precizat că propunerea de numire a lui Florin-Sergiu Dobrescu în funcţia de prefect vine din partea organizaţiei PNL Brăila.

"Mă bucură numirea domnului Florin Sergiu Dobrescu în funcţia de prefect al Brăilei, mai ales că suntem într-o perioadă dificilă, în care Instituţia Prefectului coordonează activităţile ce ţin de pandemia de COVID-19. Domnul Dobrescu este un om cu experienţă, a condus Poliţia oraşului Făurei timp de 9 ani, este un om în care am încredere, care are o carieră impresionantă, care este cunoscut pentru profesionalismul său. Organizaţia PNL Brăila l-a propus pentru funcţia de prefect pentru că în această etapă a crizei COVID-19 avem nevoie în fruntea Instituţiei Prefectului de un om cu capacităţi organizatorice deosebite, capabil să facă faţă în situaţii de criză, nu neapărat de un politician. PNL Brăila îl susţine pe domnul Dobrescu şi suntem convinşi că îşi va desfăşura activitatea într-un mod responsabil şi profesionist în slujba comunităţii, împreună cu cei doi subprefecţi ai Brăilei", a declarat Popa.

Florin-Sergiu Dobrescu are 50 de ani, este absolvent al Şcolii de Poliţie Câmpina în 1992, absolvent de ştiinţe juridice în cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti în 2002, are studii postuniversitare pe specializarea Relaţii Internaţionale făcute la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza în 2004 şi studii de Master la Universitatea Spiru Haret Bucureşti în 2009.

În perioada octombrie 2007 - noiembrie 2016 a ocupat funcţia de şef al Poliţie Oraşului Făurei, între noiembrie 2016 - mai 2017 a ocupat postul de adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Brăila, iar în perioada iunie 2017 - decembrie 2020 a fost şef Serviciu Ordine Publică pe raza judeţului Brăila. AGERPRES/(AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.