COD PORTOCALIU: 30-11-2021 ora 10 Intre 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11 se va semnala intensificări ale vântului și ninsori

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu-Iulian Coşa, a anunţat, sâmbătă, constituirea unei comisii care să efectueze o anchetă administrativă după incendiul de la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase.

Prefectul a precizat că a iniţiat acest demers la solicitarea Corpului de control al prim-ministrului.

"Am purces la înfiinţarea unei comisii de control în jurul corpului de control al Instituţiei Prefectului, alături de reprezentanţi din Direcţia de Sănătate Publică şi de jurişti din cadrul Instituţiei Prefectului, astfel încât să răspundem solicitării premierului, să facem la rândul nostru o anchetă administrativă privind circuitul documentelor şi modul în care s-a răspuns la tot ceea ce înseamnă solicitări şi măsuri legate de protecţia şi securitatea la incendiu în ceea ce priveşte instituţiile implicate în evenimentele tragice de ieri", a declarat prefectul.

El a precizat că autorităţile sunt în legătură permanentă cu unităţile sanitare la care au fost transferaţi pacienţii de la Spitalul de Boli Infecţioase.

"Din fericire, până în momentul de faţă nu a decedat niciunul din pacienţii infectaţi cu COVID transferaţi. Situaţia este una dinamică, au fost transferaţi între unităţile sanitare în funcţie de starea lor de sănătate", a menţionat Coşa.

Oficialul a anunţat că numărul paturilor pentru pacienţii cu COVID-19 din judeţ a ajuns la 600, dintre care 57 sunt de terapie intensivă.

"A fost evacuată Secţia de terapie intensivă de la Cardiologie din Spitalul Judeţean, au fost relocaţi pacienţii şi a devenit şi aceasta o secţie de terapie intensivă (pentru pacienţii cu COVID-19 - n.r.), astfel încât să menţinem numărul paturilor, iar spre sfârşitul săptămânii sperăm să putem operaţionaliza secţia mobilă de terapie intensivă care a fost adusă la Medgidia", a mai spus prefectul.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE Constanţa: Incendiu la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase; a fost activat Planul roşu de intervenţie

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.