Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primul autobuz 100% electric produs în România va fi testat, timp de două săptămâni, în municipiul Făgăraş, acesta fiind cel de-al treilea oraş în care ajunge programul de testare.

Conform unui comunicat transmis, marţi, de Primărie, Făgăraşul a cerut includerea în acest program "pentru a analiza modul şi costurile de operare, în vederea achiziţionării de autobuze electrice prin proiectele de mobilitate" aflate în derulare.

"Pentru a evita confuziile, subliniez că aceste teste sunt independente de proiectele pe care le avem. Autobuzele incluse în proiectele finanţate cu fonduri europene vor fi cumpărate prin licitaţie publică, fără vreo legătură cu producătorul de la Baia Mare. Însă nu puteam rata oportunitatea de a testa primul autobuz electric construit în România, pentru că ne concentrăm pe transportul ecologic", a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

Prototipul de autobuz electric românesc a mai fost în probe la Oradea şi Brăila.

Denumit ATP Bus e-UpCity, acesta a fost lansat oficial pe piaţa din România în 13 mai şi are omologare europeană.

Primul prototip are 83 de locuri (25 pe scaune), o lungime de 12,18 metri şi autonomie minimă, în oraş, de 200 de kilometri, care poate fi extinsă până la 360 de kilometri. Autobuzul electric este dotat cu Wi-Fi, prize USB cu două porturi încorporate în dreptul fiecărui set de scaune şi monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecţii multimedia. AGERPRES / (AS - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: atp-bus.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.