COD PORTOCALIU: 19-06-2021 ora 10 Intre 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate: se va semnala 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproape 300 de cereri depuse în cadrul programului "Dăm valoare rablei tale", iniţiat în luna aprilie de către Primăria Sfântu Gheorghe cu scopul de a elimina din trafic maşinile vechi şi poluante, au fost aprobate de autorităţile locale.

Primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că bugetul programului, stabilit iniţial la un milion de lei, va fi suplimentat pentru a putea fi retrase din circulaţie cât mai multe maşini mai vechi de 10 ani.

Autorităţile locale oferă câte 3.000 de lei în schimbul autovehiculelor înscrise în program şi predate la fier vechi, cu condiţia ca proprietarii să se angajeze că în următorii 3 ani nu vor achiziţiona un autoturism mai vechi de 5 ani.

"În cadrul programului "Dăm valoare rablei tale" au fost depuse până acum 328 de cereri dintre care au fost aprobate 297 şi au fost deja plătite 123 de maşini predate. (...) Asta înseamnă că, probabil, într-o lună vom depăşi 330 de cereri câte pot fi aprobate din bugetul pe acest an, iar în momentul în care vom ajunge la 330 de maşini plătite vom suplimenta bugetul. Eu estimez că în acest an vor fi depuse în jur de 400 de cereri", a declarat primarul Antal Arpad.

Acesta a adăugat că programul va continua şi în următorii ani, însă, cel mai probabil, vor fi stabilite câteva reguli noi.

"Va trebui să schimbăm regulile (...) ca să nu se gândească nimeni că asta este o investiţie bună, să cumpere acum maşini ieftine şi să le vândă scump către oraş peste câţiva ani. (...) Eu spun că a fost o idee bună şi un proiect de succes, având în vedere numărul de cereri", a mai spus primarul Antal Arpad.

Potrivit regulamentului stabilit de Consiliul Local, în program pot fi înscrise autoturismele de 2-7 locuri mai vechi de 10 ani, predate la un centru autorizat de casare sau colectare a autovehiculelor, iar solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, respectiv să aibă domiciliul sau sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, să nu aibă restanţe la bugetul local şi să declare pe proprie răspundere că pentru autovehiculul introdus în acest program nu au obţinut şi nu au depus acte pentru a obţine vouchere în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. De asemenea, trebuie să se angajeze că în următorii 3 ani nu vor achiziţiona un autoturism mai vechi de 5 ani, în caz contrar vor trebui să returneze suma de 3.000 lei obţinută prin acest program.

În Sfântu Gheorghe sunt înmatriculate aproximativ 22.000 de autoturisme, dintre care mai mult de jumătate sunt mai vechi de 10 ani, au mai precizat reprezentanţii Primăriei. AGERPRES/(AS-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.