COD GALBEN: 26-07-2021 ora 10 Intre 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate se va semnala 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate COD GALBEN: 27-07-2021 ora 18 Intre 18:35 si 19:30 se va semnala averse ce vor acumula peste 20...25 l/mp, grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie. in Județul Mureş; COD GALBEN: 27-07-2021 ora 18 Intre 18:05 si 19:00 se va semnala averse ce vor acumula peste 20...25 l/mp, grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie. in Județul Mureş, Județul Mureş, Județul Sibiu, Județul Sibiu; COD GALBEN: 27-07-2021 ora 18 Intre 18:00 si 19:00 se va semnala local averse ce vor acumula peste 20...25 l/mp, grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie. in Județul Bistriţa-Năsăud, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul oraşului Anina, Gheorghe Românu, a fost revocat din funcţie printr-un ordin al prefectului judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că edilul local s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 - 3 iulie 2014, a informat marţi Instituţia Prefectului.

"Prefectul Cristian Gâfu a emis în data de 10 mai 2021 Ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al oraşului Anina, judeţul Caraş-Severin, al domnului Românu Gheorghe, ca urmare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1631 din 17.03.2021, definitivă, cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul Românu Gheorghe în perioada 20.06.2012-03.07.2014", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Caraş-Severin, remis AGERPRES.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că primarul Gheorghe Românu s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece, în perioada menţionată, a deţinut simultan atât funcţia de primar al oraşului Anina, cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului "Mathias Hammer" din localitate.

Gheorghe Românu a contestat în instanţă raportul de evaluare al ANI, însă Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată, prin Sentinţa civilă nr. 3589/10.10.2017, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1631 din 17.03.2021.

"Agenţia Naţională de Integritate a transmis Instituţiei Prefectului-Judeţul Caraş-Severin o adresă prin care a comunicat faptul că raportul de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat primarul Românu Gheorghe a rămas definitiv.

De asemenea, ANI a solicitat Instituţiei Prefectului - Judeţul Caraş-Severin "să declanşeze procedurile disciplinare faţă de primarul Românu Gheorghe, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, să comunice măsurile dispuse la finalizarea procedurii disciplinare, precum şi dacă, după emiterea actului administrativ prin care s-a dispus aplicarea măsurilor disciplinare, persoana sancţionată a formulat contestaţie", se precizează în comunicat.

Totodată, Prefectura Caraş-Severin a solicitat un punct de vedere Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu privire la emiterea ordinului prefectului privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al oraşului Anina, iar răspunsul MAI a fost afirmativ.

Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios-administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.