Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comuna timişeană Sânandrei a depăşit incidenţa de 4 la mia de locuitori, cumulată pe 14 zile, iar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a aprobat, vineri, o hotărâre în baza căreia acestei unităţi administrativ-teritoriale i se vor aplica noi măsuri de prevenţie pandemică.

Alte patru comune au înregistrat, şi ele, creşteri ale indicilor de infectare, depăşind limitele de încadrare anterioară.

"Vor fi aplicate măsurile stabilite prin HG 293/2021, modificata şi completată prin HG 348/202, pentru UAT-urile unde incidenţa cazurilor este mai mare de 4 şi mai mică sau egala cu 7,5/1000 de locuitori. Totodată, în unităţile administrativ - teritoriale Criciova şi Foeni, s-a depăşit incidenţa de 3/1000 de locuitori şi se vor aplica restricţiile aferente, iar unităţile administrativ-teritoriale Victor Vlad Delamarina şi Traian Vuia au intrat pe lista UAT-urilor în care incidenţa cazurilor este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori", a anunţat prefectul de Timiş, Zoltan Nemeth.

Pe de altă parte, deşi în această săptămână Timişoara a înregistrat o scădere a incidenţei de infectare, coborând la 7,14 la mie, magazinele şi terasele se închid la ora 18.00 pe parcursul întregii săptămâni.

"Măsurile restrictive se menţin pe o durată de 14 zile de la data aplicării acestora, indiferent dacă incidenţa scade sub 7 (...). După 14 zile se va reevalua incidenţa şi dacă aceasta va fi mai mică sau egală cu 7 la mia de locuitori la data reevaluării, se va constata tot prin Hotărâre de CJSU în ce tip de restricţii se încadrează municipiul Timişoara, adică, cel mai probabil, în cele aplicabile incidenţei între 4 şi 7,5 la mie", a explicat Zoltan Nemeth. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.