Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că va cere în instanţă anularea dispoziţiei primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, privind reducerea programului unor agenţi economici.

"Înainte de prânz va pleca acţiunea şi vom înştiinţa Primăria Sectorului 5 că decizia e suspendată", a precizat Alin Stoica.

Miercuri, prefectul Capitalei a declarat că este "nelegală" dispoziţia primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, privind reducerea programului unor agenţi economici şi, ca urmare, nu ar trebui aplicată.

Prefectura Capitalei i-a trimis primarului Sectorului 5 un document prin care îi cere să revoce urgent această dispoziţie, amintind că Guvernul a emis pe 10 martie hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând din 14 martie, care prevede că programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private este 5,00 - 21,00.

"Având în vedere caracterul obligatoriu al actului administrativ cu caracter normativ sus menţionat, autorităţile administraţiei publice nu pot stabili un alt program de desfăşurare a activităţilor de către operatorii economici decât cel aprobat la nivel central. (...) Totodată, vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic actual, toate componentele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi cu respectarea principiului operativităţii, conlucrării active şi subordonării ierarhice", a transmis Prefectura.

Primarul Cristian Popescu Piedone a afirmat că dispoziţia pe care a dat-o are la bază prevederi din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care îi conferă atribuţii referitoare la serviciile publice de interes local asigurate cetăţenilor.

Într-un document adresat Prefecturii Capitalei, Primăria Sectorului 5 menţiona că, la nivelul acestei zone administrativ-teritoriale, a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, care a adoptat măsurile stabilite prin dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone.

Potrivit sursei citate, intervalul orar stabilit prin dispoziţia primarului Sectorului 5 este în concordanţă cu prevederile HG nr. 293/10 martie 2021 privind obligaţia pentru agenţii economici de a-şi organiza activitatea între orele 5,00 - 21,00. Intervalul 7,00 - 19,00 din dispoziţia primarului se încadrează în orarul stabilit de Guvern, explica Primăria Sectorului 5.

Măsurile stabilite prin dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone urmau să se aplice agenţilor economici, pieţelor agroalimentare şi locurilor de joacă, în scopul evitării măsurii de carantinare a municipiului Bucureşti.

"Dacă vor exista măsuri contrare cu prezenta hotărâre/dispoziţie se vor respecta măsurile dispuse de către Comitetele ierarhic superioare (CMBSU, CNSU)", a mai transmis Primăria Sectorului 5 Prefecturii Capitalei.

Dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone stipulează că programul mall-urilor, supermarketurilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, urmând să funcţioneze, de luni până vineri, între orele 7,00 - 19,00, iar sâmbăta şi duminica - în intervalul orar 7,00 - 15,00. Programul pieţelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica, urmând a fi deschise de luni până vineri în intervalul orar 7,00 - 17,00, iar sâmbăta şi duminica - între 7,00 şi 15,00. Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19,00, mai prevede dispoziţia primarului Sectorului 5. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Coronavirus / Sector 5: Programul mall-urilor, teraselor, hypermarketurilor - redus până pe 11 aprilie

 

Prefectul Capitalei: Dispoziţia primarului Sectorului 5 privind reducerea programului unor agenţi economici, nelegală

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.