Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, miercuri, că va verifica legalitatea dispoziţiei primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, de reducere a programului unor agenţi economici.

Potrivit prefectului, astfel de decizii se pot lua în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.

"A fost o decizie a primarului şi urmează să verificăm legalitatea ei. (...) Urmează să fie luate nişte măsuri la nivel guvernamental, pe care noi le vom aplica unitar pe Bucureşti sau poate ideal ar fi pe o arie mai extinsă, Bucureşti plus o parte din Ilfov şi astfel de demersuri nu fac altceva decât să creeze (...) confuzie", a afirmat Stoica.

El a menţionat că, din câte cunoaşte, Primăria Sectorului 5 nu are cum să schimbe programul operatorilor economici, amintind că Prefectura Capitalei face o analiză pe această temă.

Programul mall-urilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, ca urmare a unei dispoziţii a primarului Cristian Popescu Piedone, pentru a preveni carantinarea, a informat miercuri autoritatea locală.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5, mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile vor fi deschise, de luni până vineri, între orele 07,00 - 19,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 07,00 - 15,00.

Programul benzinăriilor şi farmaciilor nu va fi afectat. Farmaciile non-stop vor avea în continuare program 24 din 24.

În schimb, programul pieţelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica, urmând a fi deschise de luni până vineri în intervalul orar 7,00 - 17,00, iar sâmbăta şi duminica între 7,00 şi 15,00.

Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19.00. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Prefectul Capitalei: Dispoziţia primarului Sectorului 5 privind reducerea programului unor agenţi economici, nelegală

 

Prefectul Capitalei: Şedinţa Comitetului municipal pentru Situaţii de Urgenţă, după convocarea CNSU

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.