Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri seara, că anul viitor va exista o centrală provizorie la Titan, iar asta va face ca avariile la termoficare să fie doar unele punctuale.

"În iarna asta am avut două tipuri de probleme, fie au fost avarii pe conducte, fie au fost avarii la CET (...). Iarna viitoare o să fie mult mai bine, pentru că o să avem o centrală. Avem o mare problemă pe est, pentru că e circuitul foarte mare, o să avem o centrală provizorie la Titan, unde s-a desfiinţat acum mai mulţi ani centrala şi iarna viitoare o să stăm mult mai bine decât iarna asta. Cu acea centrală, avariile o să fie punctuale", a spus Nicuşor Dan la Digi24.

Acesta a explicat că sunt două direcţii pe care se va merge pentru rezolvarea problemelor majore privind termoficarea din Capitală. Pe de o parte, sunt lucrări de reparaţii care au început, pe 15 kilometri, în februarie, iar pentru alţi 40 de kilometri de conducte va avea loc o licitaţie. Pe de altă parte, a spus edilul, sunt bani europeni care trebuie atraşi pentru lucrări în termoficare.

"În momentul de faţă avem un call center în primărie, unde oamenii se plâng când există avarii. În ultimele săptămâni lucrurile au fost mult mai bune", a afirmat primarul general al Capitalei.

Întrebat cât la sută dintre blocurile din Bucureşti sunt acum cu probleme în furnizarea căldurii şi apei calde, Nicuşor Dan a răspuns că "există undeva la 5% unde livrarea este sub parametri, în sensul în care sunt la cap de linie şi nu ajunge presiunea ca să dea căldură în parametri". AGERPRES/(AS-Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

Nicuşor Dan, despre desfiinţarea companiilor municipale: E un obstacol tehnic, nu avem bani să le stingem datoriile

 

*  VIDEO Nicuşor Dan estimează că până la sfârşitul anului va fi constituit un birou unic pentru autorizaţii de construire

 

Primarul Capitalei: Urbanismul din ultimii ani a fost o golănie, iar cele 5 PUZ-uri de sector - apogeul

 

Nicuşor Dan: După suspendarea PUZ-urilor de sector, revenim la PUG; CGMB va putea adopta PUZ-uri punctuale

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.