Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că actuala administraţie îşi doreşte să "iasă din politica de Moş Crăciun" în privinţa alcătuirii bugetului, realizând un proiect "realist", nu unul bazat pe venituri "imaginare".

"Vreau să ieşim din politica de tip Moş Crăciun în care s-a desfăşurat până acum, din păcate, discuţia pe buget. Veneau directorii, propuneau mult, ştiau că se taie - se tăia, aşa, din pix - şi nu exista nicio coerenţă între lucrurile care se plăteau de la bugetul local. (...) Urgenţa este să ieşim cu un buget realist imediat după aprobarea bugetului naţional. Buget realist înseamnă cu venituri reale şi nu 7,5 miliarde venituri imaginare. Vreau prin asta să recâştigăm încrederea atât a băncilor, către care ne vom duce ca să ne împrumutăm, cât şi a pieţei, a furnizorilor de servicii, de lucrări, cu care vrem să lucrăm în continuare, în special a constructorilor", a precizat edilul.

Nicuşor Dan a dezaprobat câteva dintre propunerile care au fost formulate în timpul discuţiilor privind bugetul, menţionând în acest sens acordarea a 25 de milioane de lei pentru noi statui în Bucureşti.

"Ştiţi că este o secvenţă în filmul 'Titanic' în care vaporul se scufundă şi orchestra cântă. Am avut această imagine de mai multe ori în minte la discuţiile cu o parte din executiv. Vă dau un singur exemplu. Am primit propunerea de a cheltui 25 de milioane de lei pentru noi statui în Bucureşti. Avem, de asemenea, administraţii care plătesc - şi aici este un loc în care putem să tăiem din cheltuieli - zeci de mii de euro pe chirii, timp în care AFI are spaţii din care unele stau goale şi altele sunt închiriate pe nimica toată", a spus Nicuşor Dan.

Primarul a menţionat că în proiectul de investiţii pentru 2020 vor fi introduse proiecte precum Prelungirea Ghencea, Pasajul de la Doamna Ghica, consolidări, patinoarul Flamaropol şi cartierul Henri Coandă. El a vorbit şi despre existenţa unor restanţe "istorice" care trebuie incluse la rândul lor în acest buget.

"Avem nişte restanţe istorice. În anul 2003 s-a semnat un program cu BEI pentru reabilitarea a 102 şcoli cu termen de finalizare 2008. Nu s-a încheiat. Am cerut un raport detaliat, mai avem 5-6 şcoli de terminat în programul acesta. Sunt convenţii pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic care sunt semnate din anii 2005-2007 şi clădirile nu au fost consolidate încă. Sunt oameni care au fost proprietari, care au fost mutaţi în locuinţele de necesitate, pentru ca imobilele lor să se consolideze şi stau acolo de nouă ani şi încă nu s-au terminat imobilele de consolidat. Iar în cartierul Henri Coandă avem o promisiune din 2007 - absurdă - ca PMB să facă inclusiv partea care aparţine judeţului Ilfov, adică oraşului Voluntari. Din păcate, această promisiune s-a concretizat într-o hotărâre de instanţă din 2012 care ne obligă să facem acest lucru, a precizat edilul.

Nicuşor Dan a atras atenţia că mai mult de jumătate din bugetul real pe anul 2020 a fost cheltuit pe subvenţiile pentru termie şi transportul în comun. Astfel, subvenţia pentru transport facturată efectiv în 2020 a fost de 1,3 miliarde lei (în condiţiile în care în 2016 era de 600 de milioane de lei), iar subvenţia pentru termie facturată în 2020 a fost de 1 miliard de lei.

"Arena Naţională ne costă 20 de milioane de lei pe an şi produce 2 milioane de lei. Administraţia de Consolidări a Clădirilor cu Risc Seismic a plătit în 2020 cinci milioane de lei pentru a face o campanie publicitară, 'Bucureştiul trainic', dar în anul 2020 nu a semnat decât o convenţie pentru un imobil pe care să îl reabiliteze", a adăugat el.

Primarul a mai arătat că o parte din obiectivele propuse în timpul campaniei electorale vor fi prevăzute în buget, în urma unor rectificări.

"Pentru că avem această dorinţă de a ieşi foarte repede cu un buget, imediat după bugetul naţional, nu o să găsiţi în lista de investiţii multe din lucrurile pe care le-am anunţat în campania electorală. Dar o să avem de-a lungul anului mai multe rectificări, rectificări pozitive, în care vom adăuga, pe măsură ce vom identifica surse de finanţare, mari lucrări de investiţii, cum ar fi, de pildă, Parcul Natural Văcăreşti. Fără îndoială că la una din rectificările din acest an - probabil că în jurul lunilor aprilie, mai - o să vedeţi acest obiectiv de investiţii început. Pe de altă parte, pe măsură ce vom mai descoperi lucruri, vom ajusta cheltuielile pe care PMB le face", a spus Nicuşor Dan.

Primarul a menţionat că discuţiile preliminare privind proiectul de buget vor continua, marţi şi miercuri, în special cu instituţiile din domeniul educaţiei şi al culturii subordonate PMB.

Totodată, a mulţumit ONG-urilor implicate în dezbaterile pe marginea bugetului, menţionând că a acestea au venit cu soluţii pertinente. A invocat, în acest sens, un studiu despre modul în care pot fi folosite locurile publice pentru a eficientiza parcările din zona centrală a Capitalei şi demersul unei alte organizaţii, care a cartat "mai bine de jumătate din clădirile de patrimoniu" din zonele construite protejate. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.